America, Adam şi grădina Edenului

Ȋn Casa cu şapte frontoane, găsim aceeaşi imposibilitate a personajelor de a se desprinde de trecutul ancestral. Ȋntr-un stil cu accente gotice, naratorul ne povesteşte de lăcomia specifică familiei Pyncheon de a-şi spori averea prin orice mijloace. Fostul proprietar al terenului Casei, spre exemplu, Matthew Maule, pentru a fi făcut să-şi cedeze proprietatea, este acuzat de colonelul Pyncheon de vrăjitorie şi condamnat la moarte; ȋnainte de a muri, ȋnsă, Maule aruncă un ultim blestem pe ȋntreaga familie a colonelului: "Cu sânge să-i potolească Dumnezeu setea." (p.12) Din acest moment, personajele ȋnrudite cu ȋntemeietorul Casei cu şapte frontoane au parte fie de o moarte subită, fie de un destin tragic. Personajele şi istoria lor par a se repeta de la o generaţie la alta, de la avariţia şi lăcomia colonelului, la frumuseţea şi mândria lui Alice Pyncheon sau la abilitatea de a hipnotiza şi a prezice viitorul de unul dintre nepoţii lui Maule.

La un prim nivel, cartea pare un roman despre o casă bântuită reuşit pentru vremea sa. Ȋnaintând ȋnsă ȋn lectură, cititorul descoperă un alt blestem al familiei Pyncheon: setea de avere, de pământ, de a avea cât mai mult. Este oare casa, asemănătoare ,,cu un chip omenesc", bântuită de unul sau mai multe spirite, sau de setea de avere, transmisă unui personaj din generaţie ȋn generaţie?

Citeşte restul articolului aici.