America fără cutii poştale
La şaisprezece ani de la războiul care a pus capăt civilizaţiei post-industriale, Gordon Krantz, entertainer nomad, descoperă în sălbăticia dintre două aşezări ale supravieţuitorilor rămăşiţele lumeşti ale unui poştaş. Folosindu-se de uniforma şi de sacii de scrisori ai acestuia pentru a obţine câteva zile de refugiu în cel mai apropiat sat, Gordon generează involuntar o legendă: cea a Statelor Unite Restaurate, al căror prim reprezentant va rămâne în istoria, deocamdată incertă, a civilizaţiei de după Războiul de la Sfârşitul Lumii.
Probabil că la mijlocul anilor ’80, când David Brin scria romanul postapocaliptic căruia urma să i se acorde atenţie şi în afara cercului pasionaţilor de SF, începutul mileniului al treilea reprezenta încă, în conştiinţele celor deja maturi, o eră dominată de problema supravieţuirii pe termen foarte scurt. Povestea celui ajuns poştaş din întâmplare se desfăşoară în jurul anilor 2011-2012, într-o variantă ficţionalizată a nord-vestului SUA. Un remake al ecranizării din 1997 a volumului ar fi plasat, mai degrabă, în jurul anului 2100, semn că ne-am mai liniştit – sau că preferăm să lăsăm în grija generaţiilor care vor urma nenorocirile planetare.