Așa m-am îndrăgostit de Ove

Dacă există o carte în care să îmi fie atât de ciudă pe eroul principal (la prima jumătate), atunci aceasta este „Un bărbat pe nume Ove” de Fredrik Backman. Atât de enervată am fost pentru atitudinea lui și felul de a fi, că vroiam să abandonez cartea. Mi se părea atât de arogant, atât de posac, atât de morocănos, atât de plin de sine. Totuși, am zis că-i mai dau o șansă și voi duce lectura până la final. Și așa m-am îndrăgostit de Ove, un bătrânel de cincizeci și nouă de ani, care a început să iubească viața și oamenii, în ciuda dorinței sale de a muri.

Ove trăiește după principiul „dacă-i cinstit, cinstit să fie!”, nu-i deloc vorbă-lungă, pentru el totul e alb sau negru, iar munca e un soi de eliberare. Despre Ove lumea zice că-i un acrit.

Soția i-a murit de cancer în urmă cu șase luni, iar de atunci viața lui nu mai are sens. De atunci, planifică minuțios cum să-și pună capăt zilelor, pentru că înainte de ea nu trăise și nici după. Însă acest lucru nu se întâmplă. Asta datorită unei familii nou venite în cartier, care-i dă viața peste cap, însă în cel mai frumos mod.

Citește continuarea recenziei pe blogul suntmamă.com.