Bunica mi-a zis să-ţi spun că-i pare rău

Mi-am dorit să citesc această carte în primul rând pentru că am fost atât de ataşată de povestea lui Ove şi am simţit că autorul are un stil care se lipeşte foarte uşor de sufletul meu. La început am cam tras de mine să urmăresc firul poveştii pentru că era destul fantasy inserat în realitate iar eu, prin cărţi, prefer să evadez din realitate într-o altă realitate şi nu în fantasy. Apoi când mi-am dat seama ce metaforă puternică pentru o realitate şi mai puternică este această poveste, nu am mai dorit să o las din mână.

Acest roman m-a însoţit câteva zile de acasă spre birou şi invers deşi nu este tocmai uşor de cărat şi de citit prin mijloace aglomerate de transport în comun din cauza grosimii (are scrisul mare şi paginile groase deci nu vă speriaţi că s-ar citi greu).

Azi de dimineaţă un prieten mi-a scris pe Goodreads că aşteaptă cu nerăbdare recenzia. Şi asta o dată pentru că i-am dat cinci stele (din cinci) şi apoi pentru că se pare că acest roman a primit şi recenzii negative comparativ cu Ove. Nu aş vedea neapărat de ce am compara o carte cu alta, fie ea şi scrisă de acelaşi autor. Sunt poveşti diferite şi, mai ales, simţite diferit de fiecare cititor în funcţie de trăirile proprii şi de perioada din viaţă pe care o traversează fiecare.

Bunica mi-a zis să-ţi spun că-i pare rău a fost, pentru mine, genul de carte care m-a făcut să mi se facă dor de poveste, imediat ce eram nevoită să o las jos şi să îmi desfăşor activităţile zilnice obligatorii.

Citește continuarea recenziei pe MihaelaAlexandrescu.com.