Călătorie spre nicăieri
Mişcare, flux, „cine se opreşte pe loc încremeneşte”, „ esenţa vieţii este mişcarea” şi „literatura se ocupă cu ceea ce se abate de la normă”, aşa s-ar descrie romanul „Rătăcitorii” în cîteva cuvinte.
Construit pe contradicţii şi antiteze, romanul de faţă este un tratat de psihologie a călătoriei, înţeles în modul romantic, filosofic al termenilor. În contrast cu naratoarea, care călătoreşte de dragul procesului în sine, fără a avea ca scop să ajungă neapărat undeva, este prezentă şi istoria statică: conservarea organelor, ca practică, ca artă.
