Cartea lunii octombrie: Fahrenheit 451
Care este distopia care v-a impresionat cel mai mult până în momentul de față? Eu, recunosc, am fost “zguduită” de cartea lui George Orwell, 1984. Am devorat cartea aceea și de atunci privesc cu alți ochi realitatea înconjurătoare. Înainte de a-mi fi recomandată însă, pentru că da, a fost nevoie de cineva care să mă convingă să pun mâna pe carte, nu am fost atrasă de descrierea ei. Auzisem că ar fi o carte bună, citisem descrierea, câteva impresii, dar nimic care să mă convingă să o încep.
Când am citit descrierea cărții lui Ray Bradbury, mi-am dorit să o citesc. De fapt, a fost nevoie de o singură frază: este o parabolă a unei societăți în care valorile pe care le cunoaștem au fost răsturnate, în care statul interzice cititul și legiferează arderea cărților. Am o slăbiciune atunci când vine vorba de cărți, de povești cu și despre cărți, de oameni care citesc, iar o poveste în care cărțile sunt arse nu face decât să mă intrige.