"Cartile mele" - un proiect de stimulare a literaturii romane pentru copii si tineret
In 2010, Editura Arthur a demarat un proiect deosebit, coordonat de Florentina Samihaian, profesor al Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti, prin care incearca sa stimuleze atat scriitorii, cat si pe copii sa acorde o mai mare importanta literaturii romane pentru copii si tineret. Publicul vizat de cele sapte volume (planuite initial) ale colectiei este format din tineri cu varste cuprinse intre 10 si 14 ani. Pana acum, in aceasta colectie au aparut doua volume, ambele coordonate de Liviu Papadima, profesor de literatura romana la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, prorector al Universitatii din Bucuresti si, mai ales, scriitor si critic literar. Primul volum, Care-i faza cu cititul?, reuneste pe coperta numele a 25 dintre cei mai importanti scriitori romani ai momentului, in timp ce al doilea volum, Ce poti face cu doua cuvinte, este semnat doar de optsprezece dintre cele mai importante voci ale literaturii romane contemporane. Ilustratiile celor doua volume sunt semnate de Irina Dobrescu, fiind astfel destul de usor de inteles de ce copiii s-au atasat de aceste carti si la nivel grafic.
Cum unul dintre scopurile colectiei este acela de a-i stimula pe copii si adolescenti sa citeasca inclusiv prin scris, Editura Arthur a demarat un amplu concurs de scriere creativa si de ilustratie, la care au participat mai mult de 1 000 de copii din intreaga tara, rezultatul acestuia fiind participarea castigatorilor la o tabara de creatie impreuna cu autorii volumului Ce poti face cu doua cuvinte si, ulterior, publicarea textelor si ilustratiilor acestora in antologia Ce poti face cu doua cuvinte juniorii, aparuta in noiembrie 2013 la Editura Arthur.
Care-i faza cu cititul? sau despre cum ne amintim de prima noastra carte
Antologia Care-i faza cu cititul?, coordonata de Liviu Papadima, in care semneaza nume dintre cele mai importante ale literaturii romane (Mircea Cartarescu, Neagu Djuvara, Simona Popescu, Florin Bican, Ioana Parvulescu, Ioana Nicolaie, Cristian Teodorescu, Ioana Bot, Caius Dobrescu, Paul Cernat, Ioan Grosan, Dan Lungu, Robert Serban, Rodina Zane, Cezar Paul Badescu, Laura Grünberg, Calin-Andrei Mihailescu, Dan Sociu, Calin Torsan, Fanny Chartres, Vasile Ernu, Bogdan Ghiu, Vlad Zografi, George Ardeleanu si Doina Rusti), a aparut la finele anului 2010 si a fost foarte bine primita atat de copii, cat si de adulti. Fiecare dintre autorii care semneaza aceasta antologie spune povestea primei carti citite, a primei lecturi marcante, a primului volum pe marginea caruia a desenat, a primei aventuri inspirate dintr-o carte. Sunt texte sensibile si amuzante care, prin ineditul lor, le atrage atentia celor mici asupra multitudinii de moduri in care te poti raporta la o carte.