Casa veselă – O tragicomedie de familie – Alison Bechdel
Casa veselă – O tragicomedie de familie este banda desenată care mi-a schimbat total părerea despre literatură. Am vrut să mă apuc de citit romanul ăsta acum ceva timp, dar niciodată nu era momentul potrivit. este posibil ca nici acum să nu fi fost momentul potrivit, pentru că nu m-am așteptat la ce urma să vină odată cu deschiderea cărții. A fost o lectură intensă, uneori greoaie și cu un subiect imprevizibil.
Atunci când am pus mâna pe carte, având în vedere titlul, mă așteptam la o poveste amuzantă de familie. Da, Casa veselă este o poveste despre familie, dar nu a fost nimic amuzant. M-am trezit într-o perioadă în care totul era tabuu, în care sexualitatea nu era o discuție pe care vrei să o începi și într-o familie cu totul și cu totul ciudată.