CE-AM PIERDUT ÎN FOC - Mariana Enriquez

Ce-am pierdut în foc este o culegere cu 12 povestiri. Deși are puțin peste 250 de pagini și mi-ar fi plăcut să mă bucur de lectura unei singure scrieri pe zi, nu am mai putut-o lăsa din mână. Autoarea este născută în 1973, ceea ce e grozav, multe cărți i-or mai fi pe drum. Da, am devenit fan după primele file. Îmi pare rău că nu-i o carte pe atât de grozavă și pentru prietenele mele, mi-aș fi dorit să o pot da mai departe. 
E un volum foarte greu care se citește extrem de ușor. N-aș ști să numesc un alt titlu care să adune mai multe imagini terifiante la un loc, poate la Ryu Murakami să se mai fi strâns într-o filă atât de multă brutalitate.  Deși în fragmentele de cronici care sunt citate pe cele două coperte interioare se tot repetă termenii: ficțiune, fantastic, straniu, realism magic, eu am citit cartea asta ca pe memoriile unui jurnalist, ceea ce Mariana Enriquez și este. 

De regulă, la o carte, pe lângă subiect,  mă captivează tehnica scriiturii: cum sunt așezate cuvintele, cum sunt gândite subcapitolele, cum crește suspansul,  de astă dată am citit hipnotizată tot făr să pot fi atentă la altceva decât poveste. N-aș ști o singură frază s-o reproduc, toate cuvintele s-au transformat instant în imagini brute și brutale și s-au evaporat pentru totdeauna astfel. Dar aș povesti toate întâmplările, chiar pe cele pe care nu le-am înțeles, sunt și de astea, la capătul cărora ajungeam cu întrebarea: ce-o fi vrut să exprime poetul?! 

Citește continuarea recenziei pe blogul Zâmbetania.