Ce Citește Liviu 32: G. Willow Wilson – Alif Nevăzutul
Dacă citești rezumatul volumului de față, îți dai seama că e o carte cu vino-ncoa, o carte menită să atragă cititorii. Nu știu cât de mult i-a atras pe cititori, dar se pare că i-a atras pe cei din juriul World Fantasy, care i-au acordat premiul. Ceea ce ar trebui să fie suficient. Personajul central al cărții este Alif, care de fapt nici nu se numește Alif, după cum vom afla foarte repede. El este un tânăr hacker ce-și duce existența precară în marele oraș-capitală al unui stat totalitar din Orientul Mijlociu (deducem noi Orientul Mijlociu, pentru că la un moment dat Alif spune că America este la est și China la vest, ceea ce este cam ciudat). Dar din portul și obiceiurile oamenilor de acolo, poate fi și Siria de astăzi. Căci în orașul lui Alif nimeni nu are voie să facă nimic, mai ales pe internet, controlat strict de stat și de slugile sale, peste care domnește Mâna, un super-hacker ce are ca unic țel în viață prinderea și aruncarea în temniță a lui Alif. Pentru că tot ce face Alif toată ziulica de lungă este să scrie coduri și să-i ajute pe dizidenții din lumea largă în general (și pe cei puțini) din orașul său cu programe, parole, antiviruși etc. Iar dintre clienții săi fac parte toți cei care sunt asupriți de stat, care n-au voie să trimită un email sau să se uite la un videoclip pe youtube, persoane care mai de care mai diverese, de la țărănuși pe măgăruși, până la odrasle regale ce conduc mașini placate cu argint. Așa că nu e de mirare că Alif trebuie să fie hackerul suprem, pentru a se strecura mereu pe sub Mână. Citește în continuare aici.