Chiar nu vedem nimic?
Privirea nu ne mai este limpede. Ochii nu reusesc sa vada peste o tesatura de opinii deja formate, cu niste conceptii citite prin carti si insusite total fara a le chestiona, de imagini care se suprapun si care ne orbesc. Pentru ca am ajuns sa fim orbi, chiar daca ochii nostri functioneaza normal din punct de vedere clinic. Ne-am transformat in niste oameni care pot vedea, dar aleg sa nu mai vada. Aceasta alegere este, pe de alta parte, o protectie naturala impotriva unei poluari vizuale. De cate ori ai ales sa nu mai vezi reclamele multicolore si plasmele de pe strada?
de Florentina Bratfanof
Pentru mine, zona dintre Piata Romana si Bulevardul Unirii este cea care ilustreaza cel mai bine acest lucru. Ma inchid in mine si de multe ori aleg sa ma uit la oameni sau la cer. Vitrinele, zgomotele, masinile tip cort care prezinta vreun eveniment, plasmele care incearca sa-mi fure privirea, toate vor sa ma prinda intr-un hatis de sunete si imagini atragatoare. Si asa am orbit. Ochii si-au dezvoltat abilitatea de a nu vedea.
Problema se pune cand uneori vrei sa vezi lucruri, vrei sa fii atent, dar nu mai poti iesi din starea de orbire. Ochii vad limitat, restrictiv.
Gandurile de mai sus au fost generate de o carte cu adevarat interesanta, carte care a produs o tresarire si o transformare, eu zic ca una pozitiva, la nivelul perceptiei unui tablou de arta. Sa va spun despre ce e vorba: Daniel Arasse - Nu vedeti nimic.
Cu toate ca domnul Daniel Arasse a fost educat in spiritul clasic- a absolvit Ecole Normale Superieure si a fost membru al Scolii Franceze din Roma, ajungand sa predea foarte multi ani istoria artei la Sorbona - cartile sale sunt o inviorare pentru critica de arta, limbajul sau fiind unul direct si viu. Ai senzatia ca Daniel Arasse sta chiar de vorba cu tine, incearca sa te faca sa privesti cu adevarat un tablou recunoscut ca valoros si care a produs multe tomuri de scrieri critice. Se pare ca ne-am invatat sa privim, sa admiram un tablou recunoscut si pretuit de toata lumea si sa nu vedem de fapt nimic, sa nu ne impresioneze ceva anume.
Daniel Arasse a ales sa ne irite, sa ne provoace sa observam atitudinile fiecarui personaj si sa ne intrebam care e motivul pentru care un anumit pictor a ales sa aseze obiectele care 'imbraca' spatiul astfel. Daniel Arasse produce o actiune a ochiului privitorului de a capta toate detaliile si de a patrunde in misterele unei capodopere. Astfel, privitorul nu mai are o atitudine pasiva in fata unei opera de arta, ci observa, cauta, se intreaba, trage concluzii.
