Copacul dorințelor/The Wishing Tree – singura carte pentru copii a lui William Faulkner

05 august 2021

William Faulkner este cunoscut pentru romane precum Zgomotul și furiaPe patul de moarte sau Lumină în august, lecturi ce sunt predominante de genul gotic sudist, având un public aparte prin iubitorii ficțiunii secolului trecut. Însă, ceea ce mulți poate nu știu (printre care mă număram și eu) este că scriitorul din Mississippi a scris în 1927 o poveste potrivită pentru cei tineri, ca și cadou pentru fetița viitoarei sale soții.


Copacul dorințelor a fost bătută la mașină într-un singur exemplar de către scriitor, venind la un an de la publicarea primului său roman. Însă, cartea cu dimensiunile de doar 13×16 a văzut lumina tiparului mulți ani mai târziu, în 1967, la doi ani de la moartea naratorului, fiind primită cu păreri amestecate.


Un roșcovan ciudățel îi face o vizită lui Dulcie chiar în dimineața zilei sale de naștere. Acesta o invită pe micuța sărbătorită la o călătorie în căutarea copacului cu dorințe, ce se ascunde în ungherele adânci ale unei păduri din apropiere. Cei doi sunt acompaniați de servitoarea Alice și de frații George și Dicky, care în drumul lor aventuros îl primesc și pe moșneagul pirpiriu ce va fi călăuza lor în aventura spre copacul miraculos.


Aventura acestora este presărată cu motive desprinse parcă din fanteziile lui Lewis Carroll, având parte de figurine ce se transformă în ponei adevărați sau de dorințe îndeplinite pe loc. Pe parcursul lecturii, cititorul este captivat de universul lui Faulkner, care nu își neagă nici într-o carte de copii ca aceasta motivele sudiste.

 

Citește continuarea recenziei pe blogul Ciobanul de Azi.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART