Cultura (nu) se pregăteşte să moară
Un american a fluierat în catedrală. Nu la el acasă, ci în bătrîna, vechea, venerabila Franţă, şi nu într-un edificiu oarecare, ci în catedrala Culturii Franceze. La sfîrşitul anului 2007, un număr din ediţia europeană a revistei Time a făcut mare vîlvă prin articolul "La mort de la culture française", semnat de jurnalistul Donald Morrison. Ca un praf de sare pe rană, coperta revistei înfăţişa un celebru mim francez, cu o expresie de profundă tristeţe, alb-obosit, avînd în mînă o floare iremediabil ofilită. Reacţiile nu s-au lăsat aşteptate. Foarte mulţi au ridicat vocea, cîţiva pumnul, unii doar degetul aflat între inelar şi arătător. Antoine Compagnon a preferat să ridice mănuşa. În calitate de profesor de literatură modernă şi contemporană atît la Collège de France, cît şi la Universitatea Columbia din New York, el a răspuns primul, printr-un articol apărut în Le Monde, intitulat "Le déclin français vu des Etats-Unis". Destui comentatori au găsit contraatacul prea elegant, prea academic-detaşat, prea departe de valul de mînie stîrnit de insolenţa americanului.
Înainte de a se stinge ecourile acestei polemici, editura Denoël le cere celor doi autori să-şi reîncarce armele, să dea o amplificare marketing unei dezbateri care a încins spiritele în tot Hexagonul. Aşadar, cartea de faţă este scrisă la invitaţia editorilor, iar autorii profită de ocazie şi îşi nuanţează argumentele, acordîndu-şi şi răgazul de a-şi preciza fiecare poziţia. Dincolo de schimbul de idei (previzibil şi prea puţin spectaculos) este interesant mai ales modul în care cei doi îşi prezintă legitimitatea. Încă o dată vedem că părerile, opiniile, ideile nu sînt importante în sine, ci dobîndesc o greutate variabilă în funcţie de profilul, situarea şi importanţa celui care le rosteşte. Astfel, autorii ne furnizează cîte o hartă biografică, învestită cu misiunea de a da o idee asupra geografiei intelectuale din care se revendică fiecare, astfel încît cititorul să înţeleagă relieful spiritual şi să aprecieze cum se cuvine înălţimea de la care se rostogolesc cuvintele.
