Dă-te la o carte. „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood

Este o carte la care, dacă pui urechea, auzi ecouri din George Orwells, din 1984, pentru că este tot o distopie. O distopie cu mici accente de thriller câteodată, care fixează decorul într-o Americă a unei teocrații creștine, o Americă în care lucrurile se schimbă, principiile basculează, valorile de asemenea, iar oamenii încep să nu mai aibă drepturi și să nu mai aibă viață propriu-zis.

Femeile resimt cel mai rău această schimbare de structură și de formă de guvernare, pentru că ele nu mai sunt femei, își pierd numele, identitatea și sunt transformate în utere umblătoare. Rolul lor este să perpetueze specia cu niște mutanți al căror creier se spală imediat după naștere. În această colonie reproducătoare, ele își pierd numele pe care îl aveau în viața de dinainte și devin „a lui” cutare. Este doar unul din semnele de depersonalizare. Renunță la plăceri, la bucurii, îmbracă o uniformă, asumă o postură solemnă, nu se mai salută firesc, se salută cu saluturi din categoria „Binecuvântat fie rodul” și ajung până la urmă să ceară să fie singure pedepsite în momentul în care ies din codul de reguli.

În acest univers sumbru există și niște mătuși care au reflexe și deprinderi carcerale și care veghează ca lucrurile să nu iasă niciodată din conturul fixat.

Unul dintre episoadele cele mai intense și mai duioase este întâlnirea dintre o asemenea femeie și un bărbat bine plasat în ierarhia acestei colonii. Cei doi vor să se smulgă din lumea asta sufocantă și pun la cale ceva după care tânjeau de multă vreme: ei bine, nu e o partidă de sex, ci un joc de scrabble.

Recenzia integrală este disponibilă aici.