Un roman bine scris este un roman pe care nu-l poți lăsa din mâna orice alte ispite ar exista în jur. Este, de asemenea, un roman în care simți nevoia să te afunzi și să te lași pradă universului său, fără a fi deranjat de nimic din lumea exterioară. Nu întâlnesc foarte des asemenea cărți. De fapt, le pot număra pe degetele de la mâini. Dar iată că cea mai recentă lectură a mea se poate adăuga acestor rare oportunități. Fredrik Backman este cel care mi-a prilejuit întâlnirea cu cea mai cunoscută și apreciată operă literară a sa, ”Un bărbat pe nume Ove”. O adevărată capodoperă a literaturii nordice și universale contemporane. Un roman ce se citește pe nerăsuflate, care te obligă să dai pagină după pagină, pentru că altfel simți că înnebunești, neștiind ce urmează.

”Un bărbat pe nume Ove” este un roman aparent fluviu, din cauza întinderii sale. Cu toate acestea, cititorul este condus cu atâta ușurință prin firul narativ al scrierii, încât totul devine o plăcere și lectura se desfășoară cu o rapiditate uimitoare. Limbajul folosit de Backman este suplu, curgător și te ajută să urmărești cu facilitate plot-ul propus de el. Nu există de-a lungul celor 400 de pagini niciun moment de lentoare a narațiunii, niciun pasaj plictisitor. Autorul menține echilibrul între fragmentele descriptive și cele pline de acțiune. Pentru că ”Un bărbat pe nume Ove” este un roman în care acțiunea deține un loc de onoare. Desigur, vorbim de o operă literară cu puternice accente de introspecție psihologică, accente vizibile în pasajele în care Ove, bătrânul aparent ursuz și morocănos, se așază față în față cu propriul trecut, cu propriile spaime și dorințe, în același timp. De altminteri, toate capitolele ce folosesc flash-back-uri bruște se dovedesc a fi momente extrem de importante în conturarea personajului principal, acest moș Goriot al zilelor noastre.

Citește continuarea recenziei în Revista Leviathan.