Despre „Băiatul miliardar” de David Walliams
V-aţi întrebat vreodată cum este să fii miliardar? Dacă răspunsul e „da”, atunci faceţi cunoştinţă cu Joe Bostan, un băiat de doisprezece ani care este „ridicol, absurd de bogat”. Tatăl lui este proprietarul companiei „Dos Proaspăt”. El vinde hârtie igienică umedă pe o parte şi uscată pe cealaltă.
Joe are tot ce şi-ar putea dori un copil: un televizor HD cu plasmă şi ecran plat în fiecare încăpere din casă, 500 de perechi de adidaşi Nike, un câine-robot din Japonia, toate jocurile pe calculator din lume, un cinematograf 3D IMAX în pivniţă, o popicărie subterană cu zece piste, o masă de biliard, un aparat de popcorn, o parcare pentru skateboard, 100.000 de lire pe săptămână (ca bani de buzunar), un montagne russe în grădină, doi crocodili, un rechin etc.
Băiatului îi lipseşte un singur lucru: un prieten. Toţi colegii lui îl strigă „Funduleanu” sau „Hârtie de Budă”... Joe îşi doreşte să meargă la o şcoală de cartier. Vrea să fie considerat un copil ca oricare altul... La început domnul Bostan nu este de acord cu propunerea fiului său: „- Dar nu poţi merge la o şcoală obişnuită. Eşti miliardar. Toţi copiii or să-şi bată joc de tine sau or să vrea să-ţi fie prieteni doar pentru că eşti bogat. O să fie un coşmar.” (pag. 26) Joe propune să nu dezvăluie absolut nimănui faptul că el e miliardar („O să fiu doar Joe.”). Până la urmă domnul Bostan îndeplineşte dorinţa băiatului şi îl trimite la o nouă şcoală.
