Despre îmbătrânire, pe scurt
Pentru că sunt prea bune să le stric comentându-le, o să mă rezum la a restrânge primul din cele cinci eseuri ale lui Jean Améry despre îmbătrânire la ceva ce se poate citi în 10 minute. Puse cap la cap, fragmentele însemnate de mine în timpul lecturii și reproduse mai jos ar trebui să poată oferi cititorului grăbit un punct de pornire pentru discursul în cauză, pe care îl recomand cu căldură în întregime.
Tot ceea ce i se recomandă omului care îmbătrânește – cum să-și accepte declinul, ba chiar să găsească într-asta anumite valori cum sunt noblețea resemnării, înțelepciunea amurgului, satisfacțiile târzii –, toate acestea îmi apăreau ca o înșelăciunea mârșavă împotriva căreia mi-am propus să protestez cu fiecare rând.
Timpul pe care îl percepem când îmbătrânim nu e doar insesizabil; e totodată plin de absurd, de batjocorirea amară a oricărei precizii intelectuale pe care ne-am dori-o.
Timpul pe care îl percepem când îmbătrânim nu e doar insesizabil; e totodată plin de absurd, de batjocorirea amară a oricărei precizii intelectuale pe care ne-am dori-o.
Citește în continuare pe blogul Institutului Goethe.
