Dicționarul prostiei universale

06 noiembrie 2018

Gustave Flaubert, autorul romanului Madame Bovary, a visat toată viața un tratat despre prostie. L-a și scris (deși nu a reușit să-l termine) sub forma romanului Bouvard și Pécuchet, povestea comică a doi copiști care, căpătând o moștenire, se retrag la țară și se dedică acolo cunoașterii universale: de la agricultură până la religie și de la grădinărit la chimie, ei se ocupă cu toate și ratează în toate. Cei doi încearcă să absoarbă cărți și informații din cele mai variate domenii, dar tot ce reușesc e să copieze și să nu înțeleagă nimic. Prin personajele celor doi copiști, Flaubert caricaturiza toată știința timpului său. „O să vomit peste contemporanii mei tot dezgustul pe care mi-l inspiră”, anunța el.

Ei bine, Dicționar de idei primite de-a gata ar fi trebuit să facă parte din al doilea volum – pe care Flaubert n-a mai apucat să-l scrie – din Bouvard și Pécuchet. Desigur, el poate fi citit de unul singur, fiind o operă perfect autonomă. Ca orice dicționar, Dicționar de idei primite de-a gata este compus din definiții. Însă aceste definiții sunt pur satirice. Flaubert definea prostia drept „încăpățânarea de a trage concluzii”. De aceea, definițiile din Dicționar… reprezintă o colecție de locuri comune, de clișee, o adunătură din acele ziceri „înțelepte” pe care le primim moștenire și le luăm de bune fără să ne mai batem capul dacă ele chiar au vreo noimă.


Citește mai multe pe guerrillaradio.ro.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART