Dragostea e un lucru de mirare
Am ezitat preț de câteva săptămâni, tot încercând să mă conving să citesc romanul lui Frederik Backman, Un bărbat pe nume Ove – cumva cred că s-a lipit de mine prejudecata că o carte scrisă cu umor nu-ți poate oferi mai mult decât câteva ore plăcute de lectură. Însă, Un bărbat pe nume Ove este ceva mai mult decât pare la prima vedere și cu siguranță este mult mai mult decât un roman amuzant – e o carte care povestește ce se întâmplă atunci când inima ne joacă feste și ne arată celorlalți mai adevărați, mai inimoși decât am vrea noi să lăsăm să se vadă. Un bărbat pe nume Ove m-a ținut trează până la ore imposibile, am citit până m-au usturat ochii și asta pentru că m-am bucurat de fiecare pagină parcursă - romanul lui Frederik Backman e genul de carte care te scoate din ritm, care îți oferă o pauză și o alternativă.
Ove este cel mai simpatic om antipatic pe care l-ați putea întâlni. În fiecare dimineață, fix la aceeași oră, merge în inspecție prin cartierul său pentru a se asigura că totul e în regulă: verifică garajele și încuietorile – întotdeauna apasă pe mâner de trei ori pentru a se asigura. E un om care nu a avut niciodată concediu medical și nici vreo factură neplătită. Fără a înțelege de ce oamenii își complică viața, mereu morocănos și evaziv, Ove preferă numerele și casele. După cum spune chiar el, în această lume de alb și negru, soția sa, Sonja, este culoarea lui. Dar în ziua în care Sonja moare, culoarea se stinge și Ove vede din nou lumea în alb și negru. Va fi nevoie de o familie simpatică care se mută în casa de alături, de fursecuri persane, de un motan vagabond, de prietenie și iubire pentru a-l face pe Ove să revadă viața așa cum o făcea odinioară prin ochii soției sale.
Câteva săptămâni mai târziu a bătut ultimul cui și, când soarele s-a ridicat la orizont, Ove și-a privit mândru casa din grădină, cu mâinile în buzunarele pantalonilor albaștri.
Descoperise că îi plăceau casele. Poate pentru că erau ușor de înțeles. Puteau fi calculate și desenate pe hârtie. Nu curgea apă înăuntru dacă le izolai bine. Nu se prăbușeau dacă zidurile de rezistență erau construite temeinic. Casele erau cinstite, îți dădeau ce meritai. Ceea ce, din păcate, nu se putea spune despre oameni.
Citește în continuare pe bibliophileblogdecarte.blogspot.ro.
