Dumnezeu explicat într-o cursă de taxi – de citit în taxi (sau în autobuz, metrou, acasă)
Dacă eşti un bookaholic înrăit, probabil că nu ratezi nici un moment pentru a citi – de ce să pierzi două ore pe zi, dus-întors, în transportul în comun, aşteptând enervat să treci de stopul ăsta, apoi de următorul, şi tot aşa, când ai putea să mai citeşti vreo douăzeci de pagini dintr-o carte? Recunosc că eu aşa fac, sunt acel gen care citeşte chiar dacă am loc în autobuz sau nu, dacă am de ce bară să mă ţin sau nu (da, ştiu, poate că e cam enervant pentru alţii). Evident, nu citesc cărţi de filosofie, dar o carte de beletristică mă relaxează întotdeauna în miniexcursia pe care o fac zilnic din cartierul meu până în centru. Recent, mi-a atras atenţia un titlu, care părea parcă destinat acestui tip de cititor: Dumnezeu explicat într-o cursă de taxi, de Paul Arden (cu ilustraţii de Mark Buckingham), apărut la Editura Art, în 2012.
Ei bine, nu chiar într-un taxi – sinceră să fiu, nu mi se pare o atmosferă prea relaxată într-un taxi, când cred că trebuie să fii tot timpul vigilent să vezi dacă nu cumva ajungi să faci ocolul oraşului. Dar pentru anonimatul în care mijloacele noastre de transport în comun te lasă să te scufunzi, această carte merge de minune. De fapt, volumaşul lui Paul Arden este un pariu al autorului – să vadă dacă poate vorbi despre Dumnezeu, subiectul despre care a curs atâta cerneală, pe zeci de mii de pagini, într-o cărţulie pe care să o poţi, eventual, citi într-un taxi şi care să-ţi lămurească chestiuni de bază. Eu am citit-o într-o cursă cu autobuzul şi aş putea spune că e un pariu câştigat.
Să rezumi un subiect vast este îngrozitor de greu (pentru mine, cea mai grea cerinţă a fost întotdeauna să rezum ceva, să respect o cerinţă de genul „Rezumaţi în 10 rânduri (!) subiectul cărţii…”), cu atât mai mult când vine vorba despre… Dumnezeu. Dar iată că Paul Arden a reuşit.
