Fața care schimbă lumea

Auzisem numai păreri pozitive despre romanul acesta cu mult înainte să fie tradus și la noi, însă cumva, nu aveam așteptări foarte ridicate. Îmi imaginam că va fi probabil înduioșător, frumos și trist în același timp (de aceea mi l-am și dorit doar) însă nu mă gândeam că va reprezenta genul de lectură care să mă țină trează până spre dimineață. Dar a făcut-o, întrecând orice credeam că voi găsi în această poveste.

Din sinopsis, aflăm că protagonistul, August Pullman este un băiat de 10 ani născut cu o diformitate faciala. Și chiar în primele rânduri, August ne spune: „Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-ați imagina, probabil că este mai rău.” Până acum, protagonistul nu a mers niciodată la școală din cauza problemelor de sănătate. Însă cum cele mai grave dintre acestea au fost rezolvate, părinții săi decid că educația de acasă nu mai este de ajuns. Așa că August se confruntă cu ideea de a face față unei noi vieți, în care nu va mai fi protejat împotriva reacțiilor celor din jur. Îl urmărim așadar de-a lungul primului său an de școală, înconjurat de copii de toate felurile. Și se dovedește că unii copii pot fi extrem de cruzi. Însă balanța se echilibrează pentru că treptat, descoperim cum, pentru fiecare grup de colegi răutăcioși, există și câte un copil dispus să privească mai departe de înfățișare.

Cred că aspectul care m-a surprins cel mai mult este modul în care autoarea reușește să ilustreze dinamica grupurilor de elevi. Poate că mulți dintre noi uităm atunci când creștem modul în care gândeam când eram copii, începem să avem o imagine idealizată a copilăriei, poate chiar și a adolescenței și să rememorăm acea perioadă ca pe una desăvârșită. Uităm teama de a fi marginalizat, greșelile prostești, modul în care puteam răni pe cineva doar pentru a ne încadra în tiparele acceptate, aspirația pentru popularitate, judecățile pripite, criticile superficiale. Însă autoarea surprinde extrem de bine toate aceste lucruri, oferind un tablou foarte realist al acelei vârste și al modului în care copiii interacționează între ei, mai ales atunci când ajung la granița dintre copilărie și adolescență.