Filme mute. Oroare
În eseul său memorialistic O Odisee, Daniel Mendelsohn analizează o amintire recurentă de-a tatălui său, care se întoarce periodic la o scenă care i-a marcat adolescența: ajuns în an terminal de liceu, profesorul lui de limbi clasice, un german emigrat, de o eleganță vetustă, dar care nu poate ascunde degradarea hainelor odinioară impecabile, îi pune pe elevi să aleagă între continuarea studiilor de greacă și o ulterioară carieră „tehnică“. În clasă se lasă tăcerea, și vinovăția resimțită atunci de adolescenții cărora spiritul timpului le spunea că nu există viitor în studiul Iliadei, ci în matematici nu avea să-l părăsească niciodată pe Jay Mendelsohn, mai ales că de votul acela al tinerilor depindea păstrarea sau desființarea catedrei de limbi clasice din liceu. Germanul respectiv era evreu – Mendelsohn n-o spune, dar e evident – și singurul lucru care-l mai lega de o viață și o țară părăsite sub tăvălugul istoriei era predarea Iliadei.
Am început cu această trimitere pentru că la lectura fragmentului din Mendelsohn am exclamat: „Ce personaj sebaldian!“. Emigranții lui W.G. Sebald, operă hibridă, eseu ficțional recent tradus în limba română de Al. Șahighian, spune poveștile a patru evrei călcați în picioare de istorie, patru oameni strămutați, a căror viață postbelică se desfășoară ca într-un coșmar din care nu se pot trezi. Aceste patru biografii care urmează același traseu oniric precum cel din Austerlitz se desfășoară ca-ntr-un film mut, ale cărui dialoguri scrise par a fi decupate dintr-un monolog al unui narator care meditează asupra condiției umane într-un secol care numai uman(ist) n-a fost. Sebald, german născut în 1944, a predat la University of East Anglia începînd cu 1970, unde a pus bazele unei prestigioase școli de creative writing, care avea să dea naștere unei generații – întîrziate – de sebaldieni. Figură literară hibridă, aidoma cărților sale, Sebald a fost o ciudățenie privită ca atare de lumea literară britanică și rămasă practic necunoscută lumii literare germane pînă de curînd relativ. Stilul său obscur, menit a face pereche perfectă cu tematica zguduitoare a scormonirii memoriei colective prin sondarea biografiilor comune, dar și a „biografiei peisajului“ în care acestea s-au consumat, l-a ținut departe de maelstromul receptării de tip mass-market, lucru ce pare că e pe cale să se schimbe.
Dacă ar trebui decelată o întrebare care să stea la baza mecanismului investigator din centrul acestei cărți, aceasta ar fi: „E posibilă viața în prezența memoriei unei suferințe atroce?“. Poate biografia să mai prezinte coordonate „normale“ dacă la baza/începutul ei se află o traumă mutilatoare? O altă întrebare majoră, rămasă, la fel, fără un răspuns direct e următoarea: cum e posibil ca o națiune întreagă să uite? Cartea lui Sebald nu oferă răspunsuri, ci doar piste înșelătoare: cele patru biografii au în comun doar acel început traumatizant, însă căile pe care se desfășoară sînt total diferite, cît despre amnezia națională, Sebald pare a lua asupra lui stigmatul ne-uitării.
Prima biografie îi aparține lui Henry Selwyn, evreu lituanian în a cărui casă, situată undeva în afara orașului Norwich, naratorul – probabil chiar Sebald – hotărăște să închirieze un apartament. Personaj distant și cumva decupat dintr-o materie cețoasă, impregnat cu melancolie ucigașă (la prima lui apariție în carte, e culcat la pămînt și numără firele de iarbă sau privește în gol de la nivelul solului), acesta hotărăște cumva abrupt să-și povestească viața: plecarea, alături de părinții săi, în 1899, din Grodno spre America, apoi călătoria lor care-i duce nu mai departe de Londra, unde aveau să și rămînă tot restul vieții, ucenicia ca medic, schimbarea numelui din Seweryn în Selwyn, strîngerea unei averi bunicele, apoi risipirea ei printr-un dezinteres melancolic față de valorile materiale, dorul de „țară“… Selwyn e din ce în ce mai scufundat în materia vîscoasă a memoriei, de unde se desprinde doar pentru a povesti și, finalmente, pentru a se sinucide.
Citește continuarea recenziei pe site-ul revistei Observator Cultural.