„Garfield câștigă în greutate” - un motan mai degrabă indiferent, temperamental și grăsun
Garfield este un document istoric: ne arată felul în care era conceptualizată pisica înainte să fim complet saturați de imaginea ei, redusă la dimensiunea drăgălășeniei. În Garfield, Jim Davis ne arată un motan mai degrabă indiferent la activitatea stăpânului, temperamental și grăsun (nu chonky sau oh lawd he comin’). Spre deosebire de pisica de pe Facebook, motanul Garfield există independent de căutăturile utilizatorilor rețelei de socializare. Pisica de pe internet nu te mușcă de picioare, nu se bagă în mâncarea ta, dar nici nu-ți stă călduță în brațe. Garfield ne amintește să ne apreciem companionii pufoși ca pe niște făpturi cu propria existență, nu ca pe producători de like-uri. Chiar dacă în principiu își dedică această existență somnului și mâncării. Că sunt pisici, ce altceva să facă?
Articol de Alin Răuțoiu