GAUDEAMUS 2012: LANSARE PALADIN
Paladin, noul imprint al Grupului Editorial Art, este prezent în standul Art (Romexpo, parter, cum cobori scările, în dreapta, imediat după Paralela 45). Fiți atenți, vei vedea următorul peisaj:
Panoul din stînga se referă la cei 10 autori care vor fi publicați în perioada noiembrie 2012 - iulie 2013. Panoul din dreapta conține lista autorilor cu care s-au încheiat deja contracte de publicare. Mai sînt scriitori ale căror nume nu se văd, sub Robert Silverberg, mai sînt autori care nu apar pe afiș. Pentru mai multe amănunte vă invit la lansarea primului volum publicat de Paladin, sîmbătă, la ora 14.30, la standul Art (după încheiera lansării noutăților de la Millennium Books). Panoul din mijloc este dedicat volumului cu care debutează Paladin, cel care deschide seria de autor ISAAC ASIMOV: O piatră pe cer, prima carte din trilogia Imperiul, într-o traducere proaspătă, din 2012, a lui Horia Nicola Ursu.
O nouă colecție de fantasy & science fiction coordonată de Michael Haulică. Volume publicate între 1950 și 2012, care le-au adus autorilor celebritatea și marile premii ale literaturii de gen, de la romanul din 1950 care era nominalizat la Retro Hugo în 2001 la cel care lua World Fantasy și British SF în 1985, la cel care lua Hugo, Nebula și Locus în 2008, pînă la romanul care a cîștigat, în acest an, premiile Hugo, Nebula și British Fantasy.