Han Kang - Vegetariana
Romanul m-a surprins, în primul rând, prin complexitatea pe care o presupune decizia lui Yeong-hye de a deveni vegetariană. Nu se întâmplă din cauza iubirii față de animale, ci din cauza unui sentiment sfășietor de însingurare, cuibărit la ea în piept. Visele ei devin din ce în ce mai violente, având impresia la un moment dat că sufletele tuturor animalelor pe care le-a mâncat s-au întors să o bântuie. Motivația ei nu există în poveste - o cunoaștem doar prin intermediul viselor și a oamenilor apropiați (soțul, cumnatul, sora), care își expun pe rând propria variantă a conviețuirii cu Yeong-hye. Surprinderea propriei familii, dar și încercările disperate de a tăia din rădăcină această decizie nu fac decât să îi înrăutățească starea mintală (și așa precară). Lucrurile scapă de sub control atunci când își taie venele în fața tuturor, iar mai apoi când stă goală în fața pacienților din spitalul unde era internată. Soțul o părăsește fără remușcări, pretinzând că nu se poate descurca cu o persoană atât de instabilă, pe care nu o mai recunoaște ca fiind femeia cu care s-a căsătorit. Rămasă de acum singură într-un apartament mic, renegată de părinți, Yeong-hye își continuă existența la fel de silențios. Aflăm asta din destăinuirile cumnatului său, un artist controversat, mereu pe fugă. Pasiunea lui pentru ea dura de ceva timp, mistuindu-l încet, mult mai intens decât arta. Devine obsedat să o picteze, să o vadă goală și să-și domolească odată tumultul din suflet. Neștiind consecințele nefaste ale acțiunilor sale, își duce planul până la capăt, întâmpinând foarte puțină rezistență din partea cumnatei sale. Spre finalul poveștii, singura care rămâne alături de ea este sora ei, In-hye. Suferind de anorexie nervoasă și schizofrenie, Yeong-hye este internată într-un centru destinat pacienților cu boli psihice, unde sora ei o vizitează în fiecare săptămână...
Vegetariana nu este romanul luptei lui Yeong-hye. Este lupta comună a patru oameni diferiți, obsedați să-și găsească locul într-o lume care nu îi înțelege. Obsesia domnului Cheong (fostul soț al lui Yeong-hye) de a fi acceptat de ceilalți, de a părea respectabil în ochii superiorilor săi îi coordonează viața și sentimentele, fără ca el să bănuiască. Cumnatul său este chinuit de orice sentiment, fiind un artist veritabil, care suferă din răsputeri pentru arta sa. Iar sora ei, blânda In-hye, o femeie care nu știe să trăiască, o lașă în haine scumpe, cu vaste tactici de supraviețuire și puține dorințe de insubordonare. Vina ei, dezvăluită aproape de final, se întinde de-a lungul anilor, până în copilărie, când lupta să-i facă pe plac tatălui bețiv, pentru a sta departe de mânia lui. Incapabilă să-și apere sora, incapabilă să țipe sau să se revolte, incapabilă să riște. Nimic nu s-a schimbat la maturitate, concluzionează chiar ea.
Citește în continuare aici.