În ciuda a orice, cu toții suntem niște „Oameni Anxioși”.

Adevărul? Nu există adevăr. Tot ce am înțeles despre limitele universului este că nu există. Tot ce știm despre Dumnezeu este că nu știm nimic. Și tot ce i-a cerut o mamă, care era și preot, familiei sale e simplu: să facem tot ce putem. Să plantăm azi un măr, chiar dacă știm că mâine e sfârșitul lumii.

Să-i salvăm pe cei pe care îi putem salva.

Adevărul meu? Cartea asta mi-a dat daună totală. Eram sceptică la început, pentru că, de obicei, eu citesc cărți fantasy, rareori o să mă prindă cineva citind cărți care nu au elemente fantastice, asta dacă nu cumva sunt cărți polițiste; acolo pot să lipsească zânele. Dar mi-a fost recomandată și, după ce am citit și descrierea, m-am hotărât să o citesc.

Începutul a fost greu pentru mine, pentru că nu eram obișnuită cu stilul lui Backman. Mi s-a părut complet diferit față de ce citesc eu în general. Propoziții scurte, un limbaj normal, fără înflorituri sau înșiruiri de adjective. Dar nu a durat mult și m-am trezit că făceam poze citatelor amuzante și le trimiteam prietenilor mei sau că citeam pasaje oamenilor cu care eram în casă. Și când spun că nu a durat mult, I mean it, pentru că pe a treia pagină, mai spre sfârșit, am văzut citatul care m-a făcut să vreau să termin cartea cât mai repede: „Trebuie menționat că, atunci când a murit, maică-sa era atât de îmbibată în gin și apă tonică, încât n-au îndrăznit să o incinereze, de teamă să nu explodeze.”.

Nu, nu o să dau context pentru citat, vă las să descoperiți singuri.

Citește continuarea recenziei pe Reading Is COOL.