În lumea fără de culoare
Darul lui Jonas este una dintre distopiile clasice care a rămas în permanență în atenția publicului de-a lungul timpului. Ecranizarea din 2014 a readus cartea în lumina reflectoarelor și am profitat de lansarea volumului și în România pentru a-l citi în sfârșit.
Dintre distopiile scrise cu multe decenii în urmă, Darul lui Jonas mi s-a părut cea mai apropiată de cărțile de acest gen publicate în ultimii câțiva ani. Poate și pentru că are ca protagonist un adolescent și nici nu este la fel de întunecată precum 1984 a lui Orwell sau Minunata lume nouă, de exemplu. Am regăsit totuși elemente comune cu aceste volume, cum ar fi copiii creați la comandă și crescuți până la o anumită vârstă într-un mediu controlat de autorități. De asemenea, am fost surprinsă să descopăr și aspecte aproape identice cu cele din distopiile recente care au fost probabil inspirate de Darul lui Jonas. Mesele trimise zilnic în cadrul familiilor, alegerea de către stat a joburilor sau a partenerilor de viață în funcție de personalitate și abilități și renunțarea la membrii în vârstă ai societății în momentul în care ating o anumită etate, reprezintă doar câteva exemple peste care am dat și în Legăminte (Ally Condie).
