Inimă de cerneală este #RefugiulPerfect 5

Dar dacă personajele negative ies din cărți, unde ne mai găsim refugiul?

Păi, tot în cărți. Dar dacă scriitorul dispare și el,

pierdut într-o poveste sau răpit de malefici mafioți?

Inimă de cerneală este #RefugiulPerfect 5

                                     

Un text de Florin Bican, dintr-o serie de dialoguri imaginare cu Francisca

 

 

– Francisca, o ceartă tata, nu mai lăsa cărțile deschise cu fața-n jos. Pune un semn de carte și închide-le frumos.

Francisca se grăbește să-l liniștească:

– Mă duc să beau apă și vin repede…

– Dacă lași cărți deschise cu fața-n jos ies personajele din ele…

– Chiar? Atunci nu mă mai duc să beau apă. Adu-mi tu, te rog, că eu rămân aici să văd cine iese din carte.

– Îți convine, că citești Cârtițel și pantalonașii, da’ ia să fi citit tu Inimă de cerneală… Atunci ai fi-ncurcat-o!

– De ce?

– Păi de-acolo au ieșit niște personaje îngrozitoare…

– Pentru că o fetiță lăsase cartea deschisă cu fața-n jos?

– Ei, nu, e un pic mai complicat… E o carte pentru copii un pic mai mari.

– Atunci vreau s-o citesc! Ce personaje au ieșit din ea? Și cum au făcut să iasă?

– Du-te mai întâi și bea apă, și-apoi îți spun.

***

– Gata, am băut. Spune-mi de cartea aia… Cum îi zicea?

– Inimă de cerneală. De Cornelia Funke.

– I-o carte groasă?

– Normal… Au ieșit o mulțime de personaje din ea!

– Păi cum?

– Mo, un reparator de cărți…

– Cum adică reparator de cărți?

– Repara cărțile stricate de cei care nu aveau grijă de ele… Ei, și Mo acesta, citea cu voce tare, putea face personajele să iasă din cărți … Dar el nu știa că are puterea asta. După cum nu știa nici că, dacă iese un personaj din carte, trebuie să intre în locul lui cineva din lumea cititorului. Și când i-a scos din carte pe Capricorn, Basta și Deget-de-Praf, în locul lor au dispărut în lumea din carte soția lui, cu cele două pisici pe care la ținea în poală. Iar el a rămas doar cu fetița lor, Maggie, care avea doi ani.

– Și nu s-a speriat?

– Cine, Mo? Normal că s-a speriat când și-a dat seama ce se-ntâmplase. A reușit să-i dea afară din casă pe cei trei, că de băgat la loc în carte, nu i-a mai putut băga. Și nici să le scoată de-acolo pe mama fetiței și pe pisici… De-atunci, i-a fost frică să mai citească cu voce tare din cărți…

– Și nici nu le lăsa deschise cu fața-n jos, nu?

– Nici cu fața-n jos, nici cu fața-n sus… Doar era reparator de cărți! Știa că ăsta e un gest criminal.

– Înseamnă că n-au mai ieșit alte personaje din cărți?

– Nu, că nu mai citea cu voce tare. Dar era de ajuns că ieșise afurisitul de Capricorn. Nu mai voia să se întoarcă în lumea medievală din carte, pentru că în lumea noastră avea arme mult mai bune… ăăă… adică mult mai rele.

– Și pe Mo și pe fetița lui i-a lăsat în pace?

– După vreo zece ani, Capricorn, ajuns între timp mafiot, l-a răpit pe Mo, ca să-i scoată din carte un monstru de care avea nevoie.

– Aoleu! Și fetița lui ce-a făcut?

– A-ncercat să-l salveze…

– Singură?

– Au ajutat-o mătușa ei și Deget-de-Praf, care, deși ieșise din carte, nu era rău.

– Și l-au salvat?

– În cele din urmă, da… Dar la-nceput Capricorn și banda lui i-au prins și pe ei. Au reușit să evadeze, da’ iar i-au prins. Însă cu ocazia asta au descoperit că și Meggie putea scoate personaje din cărți când citea cu voce tare.

– Da? Și pe cine-a scos?

– Pe Tinker Bell, din povestea cu Peter Pan, și pe soldățelul de plumb din povestea lui Andersen.

– Ce bine că l-au scos din povestea aia tristă. Și i-a ajutat să se lupte cu mafioții?

– Nu. L-au trimis la loc în poveste…

– Ce păcat…

– Ba deloc! Pentru că între timp îl răpiseră și pe autorul cărții din care ieșise Capricorn. Și el îi scrie soldățelului de plumb o poveste cu final fericit în care intră...

– Da pe scriitor de ce-l răpiseră?

– Pentru că se pierduse cartea din care citise Mo și voiau să-l pună să scrie povestea din nou, ca s-o citească Meggie și să scoată monstrul de care avea Capricorn nevoie.

– Și el a scris-o?

– A scris-o, dar rescriind povestea l-a rescris și pe monstru – când a ieșit din carte, în loc să-l ajute pe Capricorn, l-a făcut praf.

– Da’ au rămas cu monstrul pe cap!

– Nu, că după ce și-a îndeplinit misiunea, monstrul s-a dezintegrat – avusese scriitorul grijă…

– Da’ ce carte complicată…

– Ți-am spus că-i pentru copii mai mărișori. Pare complicată doar când ți-o povestește cineva. Când o citești tu, nu te mai saturi de toate-ntorsăturile și aventurile din ea. Eu ți-am spus totul foarte pe scurt…

– Ești sigur că tu n-ai puterea lui Mo să scoți personaje din cărți? Că atunci n-aș mai vrea să-mi citești… Dacă te trezești cu vreo arătare în casă și eu ajung în carte în locul ei?

– Nicio grijă, Francisca! Dacă aveam puterea asta, de când îți tot citesc, s-ar fi umplut casa de arătări. La noi, singurul pericol să ne trezim cu arătări în casă e dacă lași tu cărțile deschise cu fața-n jos…

 

 

67 de cărți. 67 de lumi. 67 de Refugii Perfecte.

Textul face parte dintr-o serie de 67 de #RefugiiPerfecte de la #EdituraArthur.

Descoperă-le pe toate AICI.