Istoria artei a lui Gombrich – un manual pe înţelesul tuturor
Nu sunt multe cărţi despre artă care să reuşească performanţa pe care Gombrich a reuşit-o în volumul Istoria artei, recent apărut la Editura Art într-o ediţie exemplară din punct de vedere grafic. Una dintre marile realizări ale acestei cărţi este aceea că oferă informaţiile esenţiale despre istoria artei folosind un limbaj simplu, uşor de înţeles chiar şi de către adolescenţi. Însă cea mai mare performanţă a lui Gombrich este aceea de a schimba perspectiva asupra criticii de artă prin structurarea evolutivă a informaţiilor esenţiale despre marii artişti ai tuturor timpurilor. Evoluţia artei este explicată atât din punctul de vedere al influenţelor pe care artiştii le-au exercitat unii asupra altora, cât şi ca o consecinţă firească a conceptelor sociale, religioase sau filozofice care au dominat o epocă.
Arta presupune ilustrarea la nivel figurativ a conceptelor dominante ale unei epoci, artiştii revoluţionari fiind cei care au izbutit să sesizeze momentele de ruptură şi să profite pentru a modifica paradigma. Fiecare epocă are anumite momente de deschidere ideologică benefice inclusiv pentru artişti. Gombrich sesizează importanţa acestor momente şi explică rolul lor în evoluţia conceptelor artistice.
„Orice autor care scrie acum o istorie a artei, îndeosebi a artei contemporane, ar trebui să atragă atenţia asupra acestui rezultat involuntar al activităţilor sale. În introducere am făcut o aluzie la răul pe care l-ar putea face o carte de acest gen. Am denunţat tendința de a te deda la conversații inteligente despre artă. Dar acest pericol e foarte mic în comparaţie cu ideea falsă care ar putea să reiasă din această panoramă: că noutatea constituie singurul punct important în artă. Interesul faţă de schimbare chiar a accelerat ritmul schimbării până la frenezie. Bineînțeles, nu ar fi drept să lăsăm la vestiare toate consecințele fericite, odată cu consecinţele jenante. Interesul nou faţă de istoria artei este consecinţa câtorva factori care au transformat poziţia artei şi a artiştilor în societatea noastră şi au creat o modă a artei aşa cum nu a mai existat niciodată."
Volumul lui Gombrich îşi începe analiza pornind din Antichitatea egipteană, trecând prin toate momentele esenţiale ale evoluţiei artistice din spaţiul european, uneori aducând mărturie şi despre influenţele pe care arta orientală le-a avut asupra celei occidentale şi despre modul în care gândirea europeană i-a influenţat pe artiştii americani. Cea mai mare parte a impresionantului volum este dedicată artei Renaşterii, perioadă care a coincis cu o mare deschidere spirituală către nou şi către rolul artistului în procesul creator, teorie care continuă să fie, cu mici variaţii, actuală. De altfel, Gombrich aduce de mai multe ori în discuţie spiritul competitiv al artiştilor, cel care stimulează performanţa. „Mai mult, captivitatea noastră de către prezent ar putea să ne taie cu uşurinţă legătura cu moştenirea trecutului, dacă ajungem să considerăm arta din trecut un simplu element care pune în valoare noile cuceriri. În mod paradoxal, muzeele şi cărţile despre istoria artei riscă să sporească acest pericol: adunând la un loc stâlpii totemici, statuile grecești, vitraliile de catedrală, lucrările lui Rembrandt şi Pollock, se creează prea uşor impresia că toate acestea reprezintă Arta cu A mare, deşi provin din epoci diferite. Istoira artei începe să capete interes doar atunci când începem să înţelegem de ce nu este aşa şi că pictorii şi sculptorii au răspuns unor situaţii, instituţii şi mode diverse în moduri foarte diferite. Iată de ce acest capitol a insistat asupra situaţiei, instituţiilor şi credinţelor de care ar trebui să ţină cont artiştii de astăzi. Cât priveşte viitorul: cine ar putea să-l prevadă?"
