„Legea nu înseamnă nimic pentru mine.
La începutul anului, după ce am tras la sorţi, mi-am făcut o listă de to-read: priorităţi, romane pe care îmi doream de foarte mult timp să le citesc, cărţi evitate sau ascunse periodic în bibliotecă, din motive (acum) irelevante, autori clasici şi contemporani, pe fundalul unei selecţii riguroase din toate genurile ce (încă) ameninţă rezistența rafturilor mele, prăbuşirea lor părând iminentă. Nu mi-am respectat lista şi bine am procedat; prefer sentimentul de nesiguranţă când îmi las ochii să alunece peste titluri în loc să iau urmarotul volum de pe noptieră, micşorând turnul ce îmi ameninţă „siguranţa” (nu vreţi să ştiţi cât de dureros este să vă treziţi cu o carte în cap).
Nu-mi amintesc ce m-a atras la Un proiect sângeros: petele de sânge de pe copertă, promisiunea unui thriller diferit, atipic, crima triplă sau posibilitatea de a mă lăsa subjugată de atmosfera rurală a Scoţiei, într-un secol pierdut în negura timpului, un secol aparent nedrept, aspru şi „murdar” pentru un cititor nefamiliarizat cu obiceiurile şi legile din 1869. Indiferent de motiv, ceva m-a îndemnat să aleg romanul din zecile de cărţi răspândite pe birou. După două zile, citeam pentru prima oară (integral) textul de pe coperta a 4-a, uimită de comoara descoperită.
Având în vedere tendinţele mele literare şi preferinţele pentru anumite genuri, probabil că Un proiect sângeros ar fi fost un roman veşnic uitat sau amânat; din fericire, insomnia nu este întotdeauna o companie neplăcută, iar cititul pe la două dimineaţa, în linişte deplină, având alături o cană dublă de ceai, este unul dintre hobby-urile mele preferate.
Amân să vorbesc despre carte… fiindcă nu ştiu ce să spun. Nu pot să exprim în cuvinte nerăbdarea cu care am devorat romanul, viteza cu care am întors paginile, curiozitatea cu care am savurat fiecare capitol, fiecare mărturie, alternând perspectivele narative până în punctul în care îmi doream să-l descopăr doar pe el, pe Roderick Macrae, criminal şi victimă, călău şi martor, un personaj incredibil, bulversant şi complex, desprins (parcă) din operele clasicilor ruşi, aflat mereu la limita dintre Bine și Rău, Întuneric și Lumină.
„Mi-am plecat privirea, tulburat că alesese atât de repede să schimbe atmosfera dintre noi. Nu m-am îndoit că sfatul ei se baza pe vreun indiciu din Cealaltă Lume, dar nu puteam face nimic pentru a schimba cursul a ceea ce avea să se întâmple, iar în acel moment nici nu doream asta.”
Un proiect sângeros nu seamănă cu nicio altă carte citită. Nu poate să fie încadrată într-un singur gen literar şi este imposibil să îţi aduni gândurile după ce o termini, să-ţi împărtăşeşti impresiile, fiindcă eşti conştient că nu îi vei face dreptate, că nu vei putea sintetiza în câteva paragrafe talentul autorului, măiestria cu care şi-a construit personajele, cu care a insuflat viaţă chiar şi celor mai „banale” scene, simpliste printr-o lipsă aparentă a acţiunii, dar cu atât mai tulburătoare la sfârşit, când descoperi piese lipsă din puzzle şi imaginea finală nu este cea la care ai sperat.
Citește în continuare pe Pălărisme.ro.
