Maus - Art Spiegelman
Când, în 1992, Art Spiegelman primea Pulitzer-ul pentru romanul său grafic, actul în sine era totodată un eveniment măreţ pentru întreaga breaslă a autorilor de bandă desenată, dar şi pentru canoanele romaneşti postmoderne de până atunci.
Nu-i vorbă, benzi desenate cu subiect serios se mai creaseră, Spiegelman însuşi publicând câteva înainte, între care una este retipărită chiar în Maus, cea care „povesteşte" sinuciderea mamei sale, Anja Spiegelman, iar despre Auschwitz se crease deja o întreagă paradigmă culturală a culpabilizării şi autoculpabilizării (în aceeaşi perioadă Spielberg toarnă Schindler's List). Ceea ce aducea nou era perspectiva din care autorul aborda istoria, trauma şi răul radical care a fost nazismul german.
Cartea istoriseşte povestea lui Vladek Spiegelman, tatăl naratorului, începând cu anii '20 în Polonia şi sfârşind în contemporaneitatea newyorkeză, adevăratul început al poveştii, de fapt, desfăşurată pe mai multe paliere temporale: mărturisirea şi autoanaliza tatălui; apoi, experienţa lagărelor de concentrare, a buncărelor şi, la final, Auschwitzul; în fine, viaţa cotidiană a autorului, între interacţiunea cu Françoise Mouly, soţia lui, şi ea o autoare de bandă desenată, şi restabilirea relaţiei filiale. Până aici, nimic care să sară din tipare, ceea ce şochează în schimb este bestiarul personajelor: germanii sunt pisici, polonezii - porci, evreii - şoareci; o critică acerbă adusă astfel ideii de rasă şi de eugenie mesianică.
Cu toate acestea, chiar dacă trama poveştii încurajează o astfel de împărţeală, Spiegelman nu abordează istoria, faptele, în alb şi negru, deşi romanul este alb-negru, ci, dimpotrivă, sancţionează derapajele de câte ori este cazul, ca în final, când tatăl Vladek afirmă că toţi „swartzerii" americani sunt hoţi.
