Mici eroi ai marelui război
Într-o oarecare măsură din pricina cadrului în care se desfășoară acțiunea, dar și datorită stilului, cartea mi-a amintit de Bestia Umană a lui Emile Zola. Aceeași grație în descriere, același gen de percepție a naturii umane. În esență, Bohumil Hrabal este ceva mai slavon, aduce mai mult cu marii ruși (un pic de Gogol, ceva Dostoievski și destul de mult Ilia Ilf și Evgheni Petrov) decât cu scriitorii de calibrul lui Zola, dar comparația, consider eu, nu este exagerată.
Trenuri cu prioritate poate fi perceput ca un bildungsroman, deși cred că mai degrabă este vorba despre o aventură decât despre o serie de întâmplări care construiesc un caracter. Totuși, nu pot fi trecute cu vederea anumite situații unicat prin care trece personajul principal (cum ar fi pierderea virginității) și care, ulterior, îi vor marca deciziile. Cu siguranță personajul din primele pagini ale cărții nu ar fi ales să facă ceea ce același personaj face la sfârșit.
Elevul Milos Hrma, care își prezintă la începutul cărții familia (un străbunic - Lukas - care nu a muncit toată viața dar care a trăit din suficiența undei rente „de câte un galben pe zi, cu care își cumpăra o sticlă de rom și două pachete de tutun", un bunic - nu-i dă numele - care, hipnotizator fiind (lucrase la diferite circuri mici), nici el nu prea muncea și tatăl său, care aduna toate bucățile de metal și piesele de mașinărie pe care le găsea, câștigându-și traiul din revânzarea acestora, deci nici el nu se poate spune că ar fi muncit cu adevărat. - fuseseră toți trei detestați de oamenii din sat din cauza faptului că duceau un trai îndestulat fără să depună un efort prea mare) - este primul din familie care are o meserie demnă de un om integru: urmează să fie impiegat de mișcare la gara din localitate.
