Minirecenzii - Mânie și timp de Peter Sloterdijk

Dacă Hegel a fost filosoful statului prusac în ascensiune, iar Carl Schmitt teoreticianul celui de-Al Treilea Reich, Peter Sloterdijk are şanse să devină teologul Germaniei merkeliene şi a dominaţiei acesteia asupra Uniunii Europene. Eseul de faţă apare în chiar anul ascensiunii Angelei Merkel la guvernare în 2006, în fruntea unei „mari coaliţii” ce suspendă dualismul politic german dintre creştin-democraţi şi social-democraţi, alianţă întreruptă apoi de decăderea electorală a stângii şi reluată în 2013.

Teza cărţii e seducătoare: lumea actuală s-a erotizat, în urma eşecurilor revoluţiilor comuniste. Conform diviziunii platoniciene a sufletului, am scoborât la nivelul burţii, al poftelor hrănirii şi procreării. A fost uitată inima, locul mâniei, al curajului şi al orgoliului, loc al politicii prin excelenţă şi intermediind dominaţia intelectului asupra nevoilor pântecului. Eseul gânditorului german anchetează constituirea unei politici a mâniei, plecând de la monoteismul iudeo-creştin prin care Dumnezeu devine depozitul milenar de furie şi resentiment al umiliţilor, exilaţilor şi exploataţilor, alambicul unde este elaborată speranţa mesianică a unei răzbunări viitoare. În termenii unei economii generale a existenţei, propusă de Georges Bataille, creştinismul ar fi banca metafizică a mâniei ce promite deponenţilor credinţei dobânda pedepsirii împilătorilor prin chinurile iadului. Secularizarea cămătăriei papale ne-ar aduce direct la acţiunea comunistă ce reuneşte actele artizanale ale teroriştilor anarhişti în uzina morţii reprezentată de centralismul leninist. Eşecul experienţelor revoluţionare încheie secolul al XX-lea şi pune punct iluziilor occidentale într-o alternativă la capitalism. Ce rămâne în urmă e o social-democraţie „erotică”, adică a apetitelor primare, perfect adaptată epocii şi un conservatorism care îndrăzneşte să pronunţe cuvintele excluderii: nu este destulă plăcere pentru toţi! Sau în limba mai frustă a lui Nicolas Sarkozy, „cartierele trebuie curăţate Karcher!”, după numele unei celebre maşini de presiune cu apă, insuficient cunoscute în România pentru a putea înţelege din prima subtilitatea şi măsura gândirii fostului preşedinte francez. În Est, abandonarea politicii mâniei şi căderea în apetit s-a manifestat prin scheme Ponzi de tip Caritas-Cluj, ce au dus la anarhie civilă în Albania, afaceri dispreţuite în Occident, dar consubstanţiale cu ultimul capitalism speculativ global.

Citește în continuare aici.