MISS PEREGRINE – RANSOM RIGGS
„Nu e nici somn, nici moarte;
Cei care par a fi murit, trăiesc.”
La prima vedere, mi-am dat seama că Miss Peregrine este o carte diferită faţă de cele pe care le citisem anterior, -ceea ce m-a determinat în cea mai mare măsură să o cumpăr-, având poze ataşate, și nu din alea ca din benzi desenate, ci poze ale unor fotografi pe bune! După ce am terminat, însă, de citit cartea, mi-am dat seama că este diferită din toate punctele de vedere, nu doar din cel pur estetic.
Romanul îl pune în prim-plan pe Jacob Portman, a cărui copilărie şi adolescenţă este presărată cu poveştile fascinante ale bunicului Abraham, despre viaţa în orfelinat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi luptele crâncene prin care a fost nevoit să treacă. Odată ajuns la vârsta adolescenţei, realizează, oarecum amăgit, că poveştile bunicului nu pot fi adevărate:
“Dar şi mai fanteziste erau poveştile lui despre viaţa din orfelinatul din Ţara Galilor. Era un loc fermecat, îmi spunea bunicul, menit să-i adăpostească pe copii de monştri, pe o insulă unde soarele strălucea în fiecare zi, şi nimeni nu se îmbolnăvea și nimeni nu murea. Toţi trăiau împreună într-o casă mare, păzită de o pasăre bătrână. Dar când am mai crescut, am început să mă îndoiesc. ”
Atunci când bătrânul Portman îşi telefonează alarmat nepotul, într-o adevărată criză de isterie, spunându-i că monştrii s-au întors şi îl caută, Jacob pleacă într-un suflet spre casa bunicului, însă acesta dispăruse fără urmă. După lungi căutări, este găsit aproape mort într-o baltă de sânge, făcând mari eforturi să-i dea lui Jacob informaţii preţioase înainte de a se duce:
“ Caută pasărea. Din buclă. De partea cealaltă a mormântului bătrânului. 3 septembrie 1940.”
