Miss Peregrine

Miss Peregrine (‘s Home for Peculiar Children) e una dintre acele cărți care-i pe buzele tuturor. Poate și pentru că anul ăsta, în septembrie, apare și ecranizarea în regia lui Tim Burton și, lumea și-a făcut un obicei bun din a citi măcar cărțile „la modă”. Știam despre ea doar că are o copertă interesantă și că are tente horror. Dar cum n-am citit nici o recenzie, m-am luat doar după ce mi-a spus o prietenă, și-am zis să mă conving singură, deși nu părea genul meu din ce mi-a povestit ea și din trailer.

Aș încadra-o la cărți pentru copii mai mari, nu chiar pentru adulți, dar nici nu-mi pare rău că am citit-o, ba mai mult, vreau să citesc și celelalte două cărți din trilogie. Atenție, urmează spoilere, inclusiv detalii din final!

Din punct de vedere literar nu prea am ce spune despre ea, nu mă pricep să critic romane fantasy pentru că nu-s nici fană a genului, nici n-am citit destule. Așa că mă limitez la a povesti un pic despre ce e vorba.

Jacob e un copil de bani gata, viitor moștenitor al unui imperiu de farmacii, fiului unei mame pe care o iubește pentru că asta trebuie să facă copiii, să își iubească mamele, și al unui tată cu pasiuni care se schimbă după cum bate vântul. Însă în ceea ce privește relația cu bunicul lui, asta e altă poveste. După ce toată copilăria bunicul lui îi povestește despre propria copilărie, ajuns adolescent, Jacob e convins că tot ce i s-a spus sunt doar fabulații, care n-au cum să fie adevărate, oricât de convingător era bunicul său. Doar că viața i se schimbă în seara în care bătrânul moare, mai precis atunci când vede o arătare monstruoasă și pe care nimeni altcineva n-o vede.

Urmează ședințe la psiholog, tratamente, coșmaruri, paranoia, nopți nedormite și multă, multă neliniște. Când bunicul său îi lasă cu limbă de moarte o misiune de îndeplint, Jacob n-are liniște până nu află despre ce vorbește. Încurajat de psihologul lui, care îi convinge și pe părinți, Jacob și tatăl său pornesc către insula europeană pe care a copilărit bunicul său. Copilul cu speranța de a afla niște răspunsuri și de a dezlega mistere, tatăl cu acela de a scrie o carte despre păsări. Drumurile lor se despart, iar adolescentul reușește să dea de casa care a servit ca orfelinat pentru copii ciudați pe timpul celui de-al doilea război mondial. Nu semăna cu absolut niciuna dintre poveștile bunicului lui, era o dărăpănătură în toată puterea cuvântului. Însă interesul îi e și mai mult stârnit când găsește niște poze asemănătoare cu unele pe care i le arătase bunicul său.

Citește în continuare aici.