Multiplele feţe ale umorului sau cum scrie Bohumil Hrabal
Bohumil Hrabal este poate unul dintre cei mai cunoscuţi şi importanţi autori cehi ai secolului XX. Cărţile sale au circulat multă vreme în samizdat, cucerindu-i definitiv pe cititori, care au fost fermecaţi de umorul tragicomic şi de scriitura plină de căldură şi sensibilitate, de frazele de o muzicalitate aparte şi de ineditul situaţiilor prezentate. La Editura Art au apărut de curând două volume semnate de Bohumil Hrabal, L-am servit pe regele Angliei şi Trenuri cu prioritate.
L-am servit pe regele Angliei este, probabil, cel mai cunoscut roman marca Hrabal, care spune povestea unui chelner dintr-un bar dintr-un oraş de provincie care ajunge, prin eforturi susţinute, dar şi prin intervenţia norocului, proprietar de hotel în Praga şi unul dintre miliardarii oraşului. Naratorul îşi propusese încă din tinereţea fragedă, de când era doar un sărman chelner, să ajungă unul dintre cei mai bogaţi oameni din Cehia pentru a le arăta tuturor că are însuşirile necesare pentru a fi în rând cu ei, motiv pentru care nu se dă niciodată în lături de la a face ceea ce trebuie pentru a-şi atinge scopul.
Traseul pe care îl parcurge naratorul de la statutul de tânăr sărac până la cel de multimilionar este însă presărat cu importante lecţii de viaţă. Naratorul ajunge să descopere lucruri esenţiale despre firea umană atât prin intermediul experienţelor nemijlocite, cum ar fi cele cu femeile sau cele referitoare la aspectul fizic şi la credinţele politice, cât şi cu ajutorul oamenilor pe care ajunge să-i cunoască, dintre care se remarcă şeful de sală al luxosului hotel din Praga la care ajunge să lucreze, care l-a servit pe regele Angliei şi care dă dovadă de o foarte bună înţelegere a firii umane, în ciuda înverşunării sale politice.
Toate întâmplările nefaste prin care trece sunt primite de narator cu zâmbetul pe buze şi cu o detaşare care s-ar putea să-l surprindă pe cititor. Acesta deprinde cu mare repeziciune naturaleţea de care este nevoie pentru a-i putea supravieţui realităţii fără să renunţi la tine, motiv pentru care finalul cărţii, cel în care-l regăsim pe narator într-o deplină înţelegere cu sine şi cu cei din jur nu are cum să ne surprindă.
