Neil Gaiman: Noroc cu laptele
Ce nu face un tată pentru laptele copiilor săi… Credeți, de exemplu, că ar fi în stare să plece într-o aventură plină de pericole până la magazinul din colț, să fie răpit de extratereștri invadatori recidiviști, să rupă continuumul spațio-temporal, să eșueze pe nava unor pirați din secolul al 18-lea, de unde să fie salvat în ultimul moment de un stegozaur-inventator, într-un balon cu aer cald? Că ar scăpa la mustață de populații aztece, erupții vulcanice, zei și vampiri, încercând din răsputeri să protejeze laptele? Că ar discuta cu ponei înstelați din viitor și s-ar împrieteni cu dinozaurii poliției galactice? Da, ar fi în stare de toate astea și de multe altele, cu condiția să fie genul de tată lipsit de prejudecăți. Ar ajunge el la timp pentru micul dejun? Sincer, salvarea laptelui (și – în treacăt fie spus – a întregii planete) o să dureze câtva, deci fiți și voi rezonabili! În fond, sunt specii care mănâncă cerealele de la micul dejun cu suc de portocale sau chiar goale.
