Noroc cu laptele! Noroc cu volumul "Noroc cu laptele". Fără de care statul în casă, cu câțiva copii care să strige: "Ne e foameee!" nu ar fi deloc plăcut. #RefugiulPerfect59
Noroc cu laptele este prilejul evadării perfecte, evadarea perfectă, dar și refugiul perfect, imaginat de Elena Zamfirescu.
Aud ca prin vis: tata, tata, tata, ne e foameeee! Tataaaaa! E clar, este ora la care trebuie să mă trezesc. Cei doi copii ai mei sunt deja la masă și bat cu lingurile în castroanele cu cereale. De trei săptămâni de când lucrez de acasă, iar copiii nu merg la școală, alarma telefonului nu m-a mai trezit. I-a fost luat locul de lingurile care izbesc frenetic castroanele.
- Vrem lapteeeeeeee!!!!
Mă uit la ei cu un singur ochi, celălalt încă doarme, și îi întreb de ce nu le-a dat mama laptele de pe raftul de sus.
- Mama a intrat într-o ședință cu noaptea-n cap și e pe balcon cu căștile pe urechi.
- Am înțeles. Bine, mă duc acum să vă aduc.
Mă îndrept spre hol să iau ultima sticlă de lapte din frigider și mă gândesc că trebuie neapărat să ies din casă astăzi pentru cumpărăturile săptămânale și să mai iau încă șapte sticle de lapte. Închid frigiderul și dau să mă întorc în bucătărie când mă trezesc apucat de pijamale, cineva mă trage în baie.
- Ziua bună la tine, pământene!
În baie stăteau trei extratereștri verzulii, noduroși și cam băloși care mă sorbeau din ochi. În cadă era o farfurie zburătoare despre care nu reușesc să-mi dau seama cum a putut intra pe geamul foarte mic. Unul dintre extratereștri stătea în chiuvetă și se spăla pe ochi (și avea ce spăla, cred că erau mai bine de o sută de ochi pe el), iar altul stătea pe toaletă, însă nu am avut curajul să mă gândesc dacă stă acolo ca pe un scaun sau pentru altceva, mai ales că niciunul dintre ei nu purta haine…
Cel care părea a fi șeful se uită lung la mine și-mi zice:
- Pământene! Am venit să-ți cerem planeta! Tu, fiind reprezentantul speciei tale, îți ordonăm să ne dai pe loc cheia Pământului!
- Oh, cum să nu! Imediat, stați numai o clipă! Și cu sticla de lapte în mână apăs clapeta de la toaletă, iar extraterestrul care stătea pe ea dispare într-un șuvoi de apă.
Ceilalți doi extratereștrii se fac și mai verzi decât erau și încep să urle, însă eu nu stau pe gânduri și mă arunc direct în toaletă. Mă rostogolesc și mă învârt și mă rostogolesc și mă învârt până când reușesc să ies cu capul la suprafață.
- Ce s-a auzit! Cine e acolo? Ce sirenă cu picioare este asta?
Mă trezesc prins cu niște ditamai cârligele și aruncat direct pe puntea unei corăbii.
- Cine ești și ce cauți aici? Mă întreabă o tânără femeie îmbrăcată ca un pirat.
- Păi, nu știu exact ce caut aici, eu doar m-am dus până la frigider să iau niște lapte, zic și le arăt laptele, și am încercat să scap de extratreștrii care stăteau la mine în baie.
- Nu-l crede, Regină a Piraților! Nu-l crede! Este un spion! Să-l punem să meargă pe scândură și să-l dăm de mâncare peștilor piranha!
- Da, da, da! Așa să facem!
- Hai, pe scândură cu tine!
Pirații urlau ca nebunii și tot mă înțepau cu săbiile în fund. M-am îndreptat către marginea scândurii când, deodată, mă lovește ceva în cap. Când mă uit în sus, văd un balon de care atârnă o scară la capătul căreia un dinozaur îmi făcea din mână.
- Prinde scara și urcă repede!
Bag sticla de lapte în buzunarele pijamalei și încep să urc pe scară lăsând în urmă pirații cei nebuni și gălăgioși.
- Așa, bravo! Hai sus!
- Ești… ești un Stegozaur!
- Domnule, sunt Profesorul Steg! Și te-am salvat de la o situație foarte neplăcută pentru pielea și bunăstarea dumitale corporală. Te rog, puțin respect. Ce cauți cu sticla aia de lapte în mână?
- Păi, m-am dus până la frigider să iau o sticlă de lapte pentru copiii mei și…
- Da, da, da, foarte palpitant. Dar nu la fel de palpitant ca Mașina Timpului pe care am inventat-o. Uite-o, ce zici de ea? Mă întreabă Profesorul Steg în timp ce-mi arată o cutie de carton cu un buton roșu mare lipit de ea.
- Ce să zic… este foarte… interesantă…
- Ce bine! În sfârșit un alt om de știință pe măsura renumelui și a minții mele! Hai să vedem dacă merge, să apăsăm butonul!
Nici nu apuc să zic Tyrannosaurus că Profesorul Steg apasă butonul și mă trezesc în fața frigiderului.
- Tataaaaaaaa!!!!! Lapteleeeeeeeee!!!!
Împleticit și dârdâind, mă îndrept spre masa flămânzilor. Scot laptele din buzunar și îl torn tremurând în castroane.
- Măi copii, nu o să vă vină să credeți ce s-a întâmplat…
- Da, nu cred că o să ne vină să credem decât dacă ne spui că ai făcut duș îmbrăcat în pijama și cu laptele în buzunar! Și cei doi puști încep să râdă cu gura până la urechi.
Este adevărat că pantalonii de pijama mi-s uzi leoarcă și ditamai băltoaca e în jurul picioarelor mele, dar, de data aceasta cel puțin, nu am făcut duș îmbrăcat, iar ceva-mi spune că s-ar putea ca flămânzii să nu mă creadă.
- Păi, ăăăă, mai știți cartea Noroc cu laptele a lui Neil Gaiman pe care v-am citit-o?
- Daaaaa!
- Ei bine, să știți că poți să ai parte de aventuri nebunești și dacă mergi după lapte doar până la frigider și înapoi…
- Pe bune? Te-ai întâlnit cu vampuri? Cu vulcanul vorbitor, Splod? Cu pirații și extratereștrii verzi? Cu Profesorul Steg? Cu dinozaurii din Poliția Galactică?
- Păi, ăăăăă….
- Bine, tata, bine, te credem. Știm că te afectează statul în casă. Ne mai citești, totuși, încă o dată, Noroc cu laptele?
67 de cărți. 67 de lumi. 67 de Refugii Perfecte.
Textul face parte dintr-o serie de 67 de #RefugiiPerfecte de la #EdituraArthur.
Descoperă-le pe toate AICI.