O ușă deschisă

E adevărat, cel puțin până la proba contrarie, că Antoaneta Ralian nu a ținut un jurnal. Păcat, aș zice, pentru că ar fi fost unul colosal pentru iubitorii de literatură, în special pentru cei îndrăgostiți de traducerile din limba engleză. Cine știe câte dezvăluiri, câte picanterii de traducător au rămas ascunse? Câte detalii legate de munca sa uriașă – aproape 125 de cărți traduse – nu le-ar fi fost de folos celor care aspiră să-i calce pe urme?

Nu cred în sfârșitul lumii (Editura ART, 2016) este o carte necesară. Una care acoperă o parte dintre evenimentele semnificative din viața Antoanetei Ralian, marcată de perioada în care a lucrat la „cenzură”, dar și de întâlnirile cu mari scriitori, precum Saul Bellow ori Iris Murdoch, de copilăria de „mic-burgheză” din Roman ori de faptul că s-a născut, după cum chiar domnia sa mărturisea, ca „substitut” ori „surogat” al unui frate care murise la vârsta de 16 ani.

Volumul coordonat de Marius Chivu strânge textele scrise de Antoaneta Ralian în ultimul deceniu de viață pentru diverse publicații, în special Dilema Veche și Dilemateca, și câteva dintre interviurile în care și-a povestit cât de cât trecutul și experiențele profesionale. Alături de articolele strânse în volumul Amintirile unei nonagenare (Editura Humanitas, 2014) și de Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Editura Humanitas, 2013), poate fi chiar un soi de jurnal reconstituit de alții din puținul lăsat de Antoaneta Ralian pe lângă parcursul său uriaș în materie de traduceri. Pentru cine nu a citit nimic despre Antoaneta Ralian, aici este o rezumare cuprinzătoare a ceea ce se poate afla despre ea. Pentru cine este deja la curent cu trecutul acestei doamne a traducerilor, acesta ar putea fi genul de volum all-in-one, în care, pe lângă chestiuni arhicunoscute, să găsească niște rețete ale unor mâncăruri preferate de Antoaneta Ralian ori să regăsească aceeași combinație de sinceritate și umor care o făceau extrem de plăcută la orice eveniment cultural.

Citește în continuare aici.