O viaţă pe repede înainte
1954 a fost un an bun, ca să îi parafrazez pe cei de la The Who.
Anul se deschide cu o critică tovărășească adusă comunismului de către
Milovan Djilas, preşedintele Parlamentului iugoslav, Joe DiMaggio cere
şi obţine mâna lui Marilyn Monroe, Elvis
Presley înregistrează single-lul de debut, “That’s All Right”, cea mai
bună naţională de fotbal din istoria Ungariei pierde într-un mod absurd
finala campionatului mondial în faţa Germaniei cu 2 la 3, după ce cu o
zi înainte îi administraseră un 8 la 3 red hot chili peppers,
URSS îşi anunţă disponibilitatea de a intra în NATO, Franţa începe
războiul din Algeria şi pierde Vietnamul, iese pe piaţă modelul
Corvette 1954 la 2.774 de dolari, preţ de producător – un design
fantastic, tutti naturale!, Hemingway primeşte premiul Nobel pentru literatură, la Théâtre de Babylone are loc reprezentaţia cu Amédée ou Comment s’en débarasser de Eugène Ionesco, în Pleiade apare Baudelaire. Oeuvres complètes, Simone de Beauvoir, cu Les Mandarins, cucereşte Prix Goncourt, Camus se îndreaptă spre premiul Nobel și moarte cu volumul de eseuri Été, iar lui Pierre Daninos îi apare Les Carnets du Major Thompson.
Unul dintre cei mai frumoşi şi mai nebuni poeţi francezi, Georges Brassens, lansează La mauvaise réputation – (Mais les braves gens n’aiment pas que l’on suive une autre route qu’eux) deşi mai erau doar câţiva ani până la oficializarea mişcării flower-power şi explozia revoluţiei sexuale.
În acelaşi an, la 15 martie 1954,
intră în viața literară
cu romanul Bonjour tristesse o tânără de 18 ani, Françoise Sagan, și, odată cu el, se prinde într-un
puzzle bulversant din care rămâne cu eticheta de simbol al unei tinere
generații stinse prea devreme.
