Oameni şi şoareci
În mod ciudat, cele mai umane figuri care se iţesc, peste timp, din mitologia americană a secolului XX sunt, probabil, doi şoareci. Unul (născut prin anii '20) e Mickey Mouse, celălalt (apărut în a opta decadă a veacului) Vladek Spiegelman.
Cel dintâi e un personaj popular, simpatic tuturora (cu excepţia, de neluat în seamă, a nevroticilor de teapa mea, sătui să-i vadă chipul pe tricouri, zaharicale, aşternuturi, feţe de masă, şepci, baloane, cioareci sau lenjerie intimă), hâtru, isteţ şi descurcăreţ, sfătos, prevenitor şi blajin, plin de grijă nobilă faţă de toată suflarea. Mickey, chiţcanul cu urechi negre şi rotunde, e eroic (are, de altfel, o variantă cu muşchi tip Superman - Mighty Mouse), iese din toate buclucurile imaginabile, salvându-se, când nu poate altfel, prin râs.
Este, pe scurt, adorabil, şi încarnează o umanitate superioară, ideală. Mai cade din când în greşeli gingaşe, se mai împiedică de câte-o poznă, însă doar ca să se poată ridica ulterior, ţinându-se de toartele, ca nişte urechi rotunde, ale caracterului său luminos. Cu Vladek e altceva... E un şoarece nestilizat, are păcate şi ticuri agasante, cusururi comportamentale şi metehne fizice (printre care, la bătrâneţe, un ochi de sticlă), visează, sângerează şi transpiră, şi, mai ales, exersează suferinţa într-o infinită gamă de nuanţe. Cvasi-necunoscut la noi, până la tipărirea acestui album, şoarecele Spiegelman, închipuit, narat şi desenat de Art Spiegelman, este un personaj cult de bandă desenată, care nu a luat ditamai Oscaruri (precum cimotia lui marca Disney), ci „doar" premiul Pulitzer. Nici mai mult, nici mai puţin. Integrala Maus, adică Povestea unui supravieţuitor (cu cele două capitole ale sale - Prin venele tatălui meu curge istorie & şi-aici încep necazurile mele), a fost construită ca o fabulă epică populată cu personaje animaliere (aparţinând unor diverse ordine de mamifere, fiecare figurând câte o etnie: şoareci - evreii, pisici - germanii, porci - polonezii sau câini - americanii), care spune, prin prisma unei istorii personale (cea a lui Vladek, tatăl lui Art), istoria mare a Shoah-ului. Evreu polonez din Sosnowiec, acesta a trăit tragedia anilor de ascensiune ai terorii germane, înrolarea în oastea polonă, confiscarea averii şi a identităţii umane, supravieţuirea în ghetou, comerţul de contrabandă, deportarea la Mauschwitz, alegerile imposibile (precum cele ale Sophiei), camerele de gazare, umilinţele, foamea, frigul şi spaima. Adică întreaga dungă de sânge şi mizerie a Holocaustului.
Povestea (poveştile) sunt spuse de Vladek şi consemnate de Art, el însuşi personaj în acest roman grafic. Art, cel din Maus, este exact cel din realitate, adică un cartoonist de talent aflat la anii debutului şi afirmării, care, dornic să-şi recupereze trecutul dar şi să găsească un subiect puternic pentru propriile benzi desenate, îşi iscodeşte bătrânul tată. Interesantă este, în această plasă de păţanii emoţionante, fuga continuă de cugetări adânci şi de exemplaritate, controlul subtil al tonului - care nu este nici vituperant, nici moralizator, nici oracular -, fixarea, adică, a poveştii în dimensiunea ei trăită şi, tocmai de aceea, convingătoare şi vibrantă. Şorecele Vladek este un erou al supravieţuirii prin normalitate, o victimă demnă, un viteaz şovăielnic pe care îl ajută şi mintea, dar şi norocul. Este un şoareceom sfâşiat de întrebări, care reuşeşte, în ciuda calvarului pe care l-a îndurat, să se împace cu sine şi cu lumea şi pe care, în ciuda ursuzlâcului din anii senectuţii sale, trebuie să ni-l imaginăm, precum pe Sisif, fericit.
