Ocolul zilei in optzeci de lumi – Oglinda lui Cortazar
Mătrăguna trebuie dezmierdată cu o pană sau poate fi pusă lângă episcopul de Evreux, închis în colivia suspendată la care se zgâieşte Theodor Adorno deghizat într-un motan, rezultând o tulpină veche. Pentru a picta un oraş ca un cozonac din bere nu-ţi trebuie o viziune, ci doar o mânuire nervoasă a creioanelor colorate, asta în timp ce Spintecătorul se plimbă nestingherit pe străzile din Buenos Aires, iar în Oraşul luminilor spectatorii devin caracatiţe hipnotizate de sunetele scoase de Louis Amstrong.
Dacă ai intoleranţă la fabulosul după care scormoneşte Cortazar într-un cotidian monoton, atunci toate aceste detalii ţi se vor părea decupate fără noimă din delirul unui psihotic având nişte aplecări intelectuale. Dacă, în schimb, ai devorat cu nesaţ volumele de proză scurtă şi romanele scrise de Julio Cortazar, argentinianul ce a dus suprarealismul parizian la întâlnirea cu spiritul magic sud-american, vei considera Ocolul zilei în optzeci de lumi la crème de la crème, acel festin literar din cabinetul de curiozităţi al unui magician extravagant, pentru care fantasticul este a doua natură a firescului.
