Poveşti 1, 2, 3, 4
Aş fi absurd dacă m-ar apuca nevoia de a povesti despre frumuseţea acestor patru poveşti, dar ce? parcă nevoia te întreabă dacă îţi este momentul potrivit pentru a-şi iţi sprâncenele… nu-mi rămâne decât să negociez. Uite, cadrul poveştilor este unul fix, Josette, o fetiţă care este deja mare acum, are treizeci şi trei de luni, ciocăne dimineaţa în uşa de la dormitorul părinţilor… eh, metehne de copil !
Cel mai simplu ar fi să considerăm acest fapt ca ţinând de o nevoie a oricărui copil de a-şi regăsi părinţii după o noapte petrecută departe – în dormitorul propriu – de ei. Dar este mai mult decât atât, este punctul de plecare într-o călătorie… creator de lumi este tatăl. O, şi ce-ar mai vrea să doarmă şi tatăl, căci nopţile albe se cer recuperate… de somn nu mai poate fi vorba căci micuţa Josette cere cu insistenţă o poveste… măcar mă-sa să mai doarmă un pic, deci mobilizare! Sigur, nu toţi taţii au această propensiune către sacrificiu, dar aci este vorba de o relaţie deosebită între tată şi fiică, nevoia copilului de a-şi regăsi părinţii îşi găseşte reflectarea fidelă şi în adultul care are nevoie de a-şi şti copilul… fericit.
