Recenzie Acum ne despărțim. Povestiri inedite

"Pentru că fiecare om trebuie să ajungă în ceruri în felul lui." (Traffic West) 

Acum ne despărțim, carte dragă. M-ai minunat cu ale tale povestiri, paisprezece momente excepționale. Te voi recomanda prietenilor mei cititori. Ești de luat acasă, de citit și recitit. Acestea mi-au fost cuvintele atunci când am terminat de citit cartea lui Truman Capote, Acum ne despărțim. Povestiri inedite. 

Pentru a mai sta puțin în lumea lui Capote am citit Postafața semnată de Hilton Als, redactor la revista The New Yorker, dar și Postfața semnată de David Ebershoff, editor la Random House. Am fost surprinsă. Recunosc, nu am fost interesată până acum de viața autorului, de povestea lui. Auzisem doar că scrie bine, citisem anterior Mic dejun la Tiffany și câteva povestiri, dar cam atât. Faptul că povestirile de față au fost scrie în adolescență și în prima tinerețe m-a lăsat fără cuvinte. “Am început să scriu serios cam pe la unsprezece ani”, spune el. Eu spun doar că povestirile denotă o maturitate de care puțini scriitori (aflați la prima tinerețe) dau dovadă. 

Am descoperit în volumul Acum ne despărțim povestiri în care am avut impresia că sunt prezentă, că sunt alături de personaje ca-ntr-un film. Am empatizat cu personajele, le-am trăit spaimele, micile sau marile bucurii, am pășit în noapte alături de ele și am ascultat foșnetul pădurii. Dacă începutul primei povestiri, cea care dă numele volumului, mi s-a părut fad, finalul ei a fost ca un pocnet din degete. M-am trezit brusc și am pornit spre următoarea povestire. Fiecare povestire în parte e minunată. După ce le citești pe primele, să zicem șase sau șapte, vei avea așteptări mari de la restul, iar mie mi-au fost depășite așteptările. 

Citește în continuare aici.