Recenzie: Bunica mi-a zis să-ţi spun că-i pare rău

Din punctul meu de vedere absolut subiectiv şi personal, Bunica mi-a zis să-ţi spun că-i pare rău de Fredrik Backman este cea mai frumoasă carte pe care am citit-o în toată viaţa mea. Şi am citit ceva cărţi, cu subiecte diferite şi cu autori mai vechi sau mai noi, cărţi cu învăţăminte şi cărţi fără (deşi nu sunt convinsă că există aşa ceva), cărţi pentru copii şi cărţi pentru adulţi, cărţi în care se întâmplă lucruri pozitive sau cărţi în care se întâmplă lucruri negative şi aşa mai departe.

Cu toate astea, nicio carte nu mi s-a părut mai plină de miez şi de înţelepciune ca aceasta. Cred că dacă un om ar trebui să citească o singură carte de ficţiune în viaţa lui, asta ar trebui să fie. Sunt atât de multe subiecte abordate, că nu se poate să nu găseşti ceva cu care să te identifici: relaţia copil-părinte, părinţi divorţaţi şi recăsătoriţi, iubiri trăite şi iubiri ratate, căsnicii frumoase şi violenţă conjugală, copii tipici şi copii atipici, durerea de a pierde pe cineva drag, alcoolismul, dragostea faţă de animale, bullyingul la şcoală, tulburările obsesiv-compulsive, alegerile făcute în viaţă şi consecinţele lor, felul în care judecăm oamenii fără să-i cunoaştem, ce simte un copil în viaţa căruia apare un frate vitreg.

Cartea e groasă şi se citeşte cam greu, ştiu că sunt destui oameni care au abandonat-o. Dar dacă rezişti acolo pe baricade, cu siguranţă vei găsi în ea ceva care să-ţi răscolească un pic sufletul şi care să te facă să-ţi pui întrebări despre multe aspecte complicate ale vieţii.

Citește în continuare pe site-ul laurafrunza.com.