Recenzie "Culoarea purpurie"
Celie are paisprezece ani. Este și a fost mereu cuminte. Îi scrie pagină după pagină unui Dumnezeu de la care așteaptă un semn ca să știe ce se întâmplă cu ea, pentru că i se întâmplă multe lucruri urâte. Doar că „moșneagul alb” și distant căruia îi scrie, nu îi răspunde niciodată. Nici chiar atunci când Celie îi povestește cum tatăl ei a violat-o de mai multe ori și cum, în urma violurilor ăstora s-au născut doi copii care au fost luați cu forța de lângă ea.
Nu m-am așteptat deloc la asta, dar merg mai departe și mă gândesc că ceva mai rău nu are cum să i se întâmple. Celie continuă să îi scrie scrisori lui Dumnezeu până pe la jumătatea cărții, pe care mă lasă să le citesc și eu, și din care aflu că este forțată să se despartă de singurul om care o iubește, de sora ei mai mică, Nettie, care scapă astfel de tatăl lor, dar și de bărbatul căruia îi este vândută Celie.
Citește continuarea recenziei pe Reading Is Cool.