Recenzie „Orasul si stelele”
Povestea este plasată în viitor, peste un miliard de ani, când pe Pământ rămâne un singur oraș, Diaspar. Cursul vieții și traiul nu mai sunt ce au fost, din contra, totul este controlat de un computer central. Nimeni nu moare, nimeni nu se naște, calculatorul păstrează conștiința oamenilor și o transferă către alt corp. În Diaspar nu sunt copii, mame sau tați, ci doar oameni care la rândul lor sunt instruiți de alți oameni până-și iau viața în propriile mâini. Nu sunt sentimente, nu sunt emoții, totul e mecanic. Totodată, orașul este înconjurat de un zid pe care nimeni nu-l trece și nu știe ce este în afară zidului și tuturor le este frică să afle, le este frică de necunoscut.
Alvin, curios și ambițios, nu se mulțumește cu ceea ce i s-a spus despre Diaspar și despre începuturi, el crede că trebuie să fie și altceva dincolo de acele ziduri înalte, crede că omul poate mai mult de atât și că nu sunt doar ei în întregul Univers.
