Recenzie „ Zei americani” de Neil Gaiman
M-am întâlnit prima dată cu Gaiman acum vreo 2 ani, când am citit Pulbere de stele și nu pot spune că am rămas foarte plăcut impresionată. Cu Zei americani Gaiman a reușit să mă cucerească prin tehnica narativă atât de complicată, și totuși superbă. Cu zeci de premii literare la activ, Zei americani concentrează în peste 600 de pagini esența mitologiilor europene (și nu numai!), fiind un roman SF mai mult decât excepțional.
Cum spuneam, am trăit 600 de pagini de fericire, furie, tristețe și dezamăgire. Nu știu însă dacă am înțeles cum trebuie romanul ăsta sau am tras concluzii abrupte. Stilul lui Gaiman e…diferit, întortocheat, te poartă pe poteci ale minții tale de care nici nu știai că există. Reușește astfel să creeze un cadru în care fiecare fir de praf capătă un alt sens, un sens la care nici nu te-ai fi gândit. Zei americani are în centrul poveștii veșnicul război dintre prezent, trecut și viitor. Ce am fost? Vom mai fi?
