Scurtă scrisoare pentru o lungă despărțire
În locul de unde se recuperează bagajalele, la aeroport, un singur bagaj nerevendicat se răsucește încontinuu, revenind, ca pe o placă de patefon, sub privirea celui pentru care, anume, se afla acolo: o inconfundabilă sacoșă maro din piele de căprioară. Era semnul că Judith sosise deja, înaintea lui, cu o altă companie aviatică. Judith se găsea, așadar, acolo, ca destinul, gata de reîntâlnirea implacabilă. Omul primea din nou, repetitiv, o Scurtă scrisoare pentru o lungă despărțire.
Tema esențială a cărții lui Peter Handke, deținător de Premiu Nobel pentru literatură în 2019, pare să fie fuga. Se dovedește că personajul principal nu poate scăpa de propriile amintiri, de imaginea unui tată alcoolic ori de obiceiul de a evalua realitatea în termenii interdicției, gândindu-se mai întâi la ce are voie să facă și ce nu, ca în perioada petrecută la internat. Protagonistul este puternic marcat de trecut, deși se consideră un om fără amintiri.
Romanul lui Peter Handke privilegiază subiectivitatea, devenită filtru special folosit pentru a surprinde nuanțele. Un bărbatul nefericit, al cărui ochi nu observă decât aspectele sordide ale realității, călătorește la întâmplare, schimbându-și în ultimul moment destinația. Aparent, face asta doar ca să se îndepărteze de Judith, fosta soție. Femeia, căreia îi permisese accesul la contul său, îi cheltuia banii și îi trimitea constant mesaje de amenințare.
Citește continuarea articolului pe Book Hub.