Tipele ca Francoise Sagan se vând singure
Adevărul e că, după o astfel de descriere, conţinutul cărţii aproape nu mai contează. Tipele ca Francoise Sagan se vând singure. Asta nu înseamnă, totuşi, că ceea ce le iese din degete e literatură. Poate fi un simulacru, într-un caz fericit, ori un rebut, în altele. Nu m-am hotărât unde să încadrez micul jurnal intitulat "Toxic", care are o poveste simplă: în urma unui accident de circulaţie, autoarea suferă o fractură a craniului, intră în comă, dar supravieţuieşte cu ajutorul unui înlocuitor al morfinei, "875″ (Palfium). Pentru a scăpa de dependenţă, va fi internată într-o clinică specializată. Acesta e momentul în care se naşte "Toxic", un şir scurt de însemnări zilnice despre evoluţia corpului şi a minţii autoarei.
Ilustraţiile lui Bernard Buffet, care completează rândurile anemice, sunt mult prea explicite ca să mai lase loc de interpretări. Schiţele sunt reuşite, însă modul în care îţi sunt vârâte sub nas îţi provoacă senzaţia că autoarea n-a crezut în puterea de convingere a cuvintelor şi că e nevoie, de aceea, de un adjuvant pentru a-şi potenţa mesajul. Din punctul de vedere estetic, cărţulia e foarte frumoasă. Tuşele în alb şi negru care însoţesc cuvintele autoarei au o forţă aparte, de multe ori, aşa cum ziceam, mult mai puternică decât însemnările propriu-zise.
